22 decembrie: zi de respect pentru victime, dar și de comemorare

La 25 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, Biroul Executiv Central al Partidului Alternativa Socialistă, analizând ceea ce s-a întâmplat în anii ’80, și mai ales după ’89, consideră că în decembrie 1989 România a pierdut o luptă și a început să fie transformată într-o colonie a marelui capital occidental. În toți anii care au urmat, poporul român a fost desproprietărit și România, pas cu pas, și-a pierdut total independența și suveranitatea.

În decembrie 1989, în contextul situației generale din Estul Europei și pe fondul unor nemulțumiri sociale, populația a ieșit în stradă sperând într-o schimbare pozitivă pentru România. În realitate, așa cum nonșalant a recunoscut în 2013 fostul prim-ministru și aghiotant al lui Iliescu, Petre Roman, protestele de bună credință ale oamenilor au fost coordonate încă de la bun început de anumite forțe care au manipulat mesajele străzii, au deturnat sensul evenimentelor, au creat condițiile necesare unei lovituri de palat și au pus, astfel, bazele colonizării de mai târziu a României.

Mai mult, atunci când un personaj de talia fostului director al SRI Virgil Măgureanu, care nu este deloc străin nici de ceea ce s-a petrecut în ultimii 10 ani din perioada comunistă, nici de organizarea acțiunilor din decembrie 1989, declară că „în decembrie 1989 am avut o lovitură de stat militară, reușită parțial”, și că „aceasta a fost organizată de KGB si CIA”, devine tot mai clar că punctul de vedere exprimat de Petre Roman nu este nici singular, nici inocent. Și mai grav este faptul că puterea de atunci, din dorința de a căpăta legitimitate după plecarea lui Nicolae Ceaușescu, a provocat prin acțiunile sale moartea inutilă a peste 1.000 de cetățeni români și rănirea a peste 3.000, pretextând un inexistent război cu niște teroriști care nu au existat niciodată. Nimeni nu a răspuns, până la această dată, pentru acest masacru.

Toate faptele din decembrie ’89, dar și cele care au urmat după aceea, i-au împărțit pe români în două categorii: trădători și victime. Toți cei care se declară revoluționari, dacă nu au avut o implicare conștientă și ordonată, specifică trădătorilor de țară, sunt victime, la fel ca toți românii de bună credință.

22 decembrie trebuie să fie o zi de respect pentru victime, dar și de comemorare – și mai puțin sau poate chiar deloc o zi a „victoriei” revoluţiei Române şi a „libertăţii”. Decența ar trebui, de altfel, să-i împiedice pe politicienii partidelor-sistem să vorbească de „victorie” și „libertate”. Noi, membrii și simpatizanții Partidului Alternativa Socialistă, suntem convinși că românii nu s-au așteptat în decembrie 1989 că după 25 de ani se vor trezi cu țara furată bucată cu bucată și metru cu metru, devenită azi o simplă colonie manufacturieră ieftină la cheremul marilor corporații internaționale, o țară condusă de o clasă politico-administrativă antidemocratică, prădătoare, cleptocrată și penală, o țară cu milionari de carton și recorduri ale sărăciei la nivel european.

În plus, Partidul Alternativa Socialistă cere Parchetului General să se autosesizeze în ceea ce îl privește pe generalul magistrat Dan Voinea, procurorul care a instrumentat dosarul Revoluției din decembrie 1989, pentru faptele prin care a reușit să deturneze aflarea adevărului despre ceea ce s-a întâmplat cu adevărat atunci și despre trădătorii care au fost implicați în respectivele evenimente.

Biroul Executiv Central
al Partidului Alternativa Socialistă

București, 21 December 2014