București, 2 dec. 2013 – pentru difuzare imediată
În data de 1 decembrie 2013, chiar de ziua națională, Partidul Alianța Socialistă (PAS) și Alternativa Socialistă s-au unit într-un congres extraordinar și, prin aprobarea fuziunii prin contopire a celor două formațiuni politice, au hotărât formarea unui singur partid socialist. Noua formațiune politică se numește Partidul Alternativa Socialistă și se dorește a fi alternativa reală la România neoliberală / capitalistă.
Delegații la congresele reunite în ședința comună a celor două partide, Partidul Alianța Socialistă și Alternativa Socialistă, au votat cu unanimitate de voturi această fuziune în urma căreia se urmărește crearea unui real pol de stânga în politica românească. Dintre măsurile cele mai importante vizate de protocolul de fuziune al celor două partide cea mai importantă este cea care prevede explicit ca noul PAS să rămână de drept membru în Partidul Stânga Europeană, ceea ce înseamnă că la alegerile europarlamentare din 2014 Partidul Alternativa Socialistă va putea reprezenta o reală opțiune pentru electoratul nemulțumit de politicile neoliberale și capitalismul promovat de clasa politică de la București. În Europa, Partidul Stânga Europeană este în plin avânt, cu formațiuni precum SYRIZA (Grecia), Die Linke (Germania) sau Alianța Verde-Roșu (Danemarca) obținând succese electorale importante la alegerile recente din țările lor.
Președinte al noului partid va fi dl. Constantin Rotaru, fostul președinte al PAS, în timp ce în Comitetul Director și în Biroul Executiv Central au fost cooptați mai mulți membri ai organelor de conducere de la Alternativa Socialistă.
Cu acest prilej dl. Constantin Rotaru a făcut următoarea declarație:
„Această fuziune reprezintă nu doar un nou început pentru adevărații socialiști, pentru adevărata stângă românească, nu cea declarativă, din jurul PSD, care una zice și alta face, ci și un prilej excelent de a iniția niște proiecte naționale care nu mai suferă amânare. Vedem cum democrația a fost transformată încetul cu încetul în ceva nefiresc, cum economia a fost subjugată de fel de fel de interese, cum toate bogățiile naționale, care ar trebui să fie bun public, devin și ele acaparate de câteva corporații și persoane private. Trebuie să existe o forță politică în stare să spună «Stop, așa nu se mai poate!» Iar această forță politică nu poate fi decât una a stângii, un partid autentic socialist, având în vedere că partidele social-democrate se manifestă în mod evident, după cum vedem și la București, ca niște partide de dreapta, fapt concretizat și prin alianțele nefirești făcute cu partide de dreapta. Din acest punct de vedere, cel puțin, urmărim să sincronizăm peisajul politic românesc cu cel din Europa. Dacă în Europa, care e infinit mai puțin afectată de criză comparativ cu noi, partidele de stânga înregistrează succes după succes, de ce nu s-ar întâmpla același lucru și în România?”
Prin fuziunea celor două partide, Partidul Alternativa Socialistă devine singurul partid socialist pe scena politică românească și, în același timp, alternativa reală pentru România neoliberal-capitalistă.
Noul partid va folosi însemnele electorale ale PAS, inclusiv acronimul și semnul electoral (soarele cu acronimul), în timp ce de la Alternativa Socialistă au fost preluate, cu adaptările de rigoare, programul și statutul.
Delegații participanți la congres au fost de acord că alegerile europarlamentare din luna mai 2014 vor constitui primul examen important pentru Partidul Alternativa Socialistă și, în acest sens, s-au dat asigurări că se va începe imediat în teritoriu activitatea pentru strângerea celor 200.000 de semnături necesare pentru participarea la alegerile pentru parlamentul european.