Partidul Alternativa Socialistă cere respingerea noii legi funciare

Partidul Alternativa Socialistă salută nepromulgarea legii privind piața funciară de către președintele Traian Băsescu și cere Parlamentului respingerea ei.

Principala problemă a acestei legi, care ar oferi în mod direct cetățenilor străini posibilitatea de a cumpăra proprietăți agricole românești, e aceea că ar consfinți un raport asimetric în ceea ce privește puterea de cumpărare a occidentalilor în defavoarea cetățenilor români. Dacă astăzi restricțiile împotriva cetățenilor străini ar fi ridicate, cetățenii români ar fi în mod evident dezavantajați față de cei din țările mai bogate, nivelul redus al veniturilor neputând să le permită exercitarea dreptului de preemțiune la achiziția unui teren extravilan în propria țară. Pe termen mediu și lung acest lucru va însemna că tot profitul exploatărilor agricole va părăsi România, întâmplându-se și cu agricultura ceea ce s-a petrecut deja cu industria românească. Statul suprataxează salariile, care și așa sunt mici, dar profiturile părăsesc integral România.

Partidul Alternativa Socialistă consideră că dacă Ungaria și Bulgaria, țări vecine, nu au socotit necesar să-și deschidă în întregime piața funciară investițiilor controlate de străini, atunci nici România nu e datoare s-o facă.

Atâta timp cât în Europa cetățenii români sunt tratați în multe state discriminatoriu, deși teoretic ar trebui să aibă aceleași drepturi ca ale localnicilor, nu înțelegem, așadar, de ce România ar trebui să-și asume o anumită obligație câtă vreme ceilalți parteneri nu sunt dispuși să-și asume obligațiile care le revin lor.

În opinia noastră Uniunea Europeană trebuie să fie o construcție politică bazată pe respect reciproc, încredere între țări și solidaritate europeană.

Partidul Alternativa Socialistă cere parlamentului să profite de reîntoarcerea legii de la Președinție și să respingă adoptarea ei.

Biroul Executiv Central
23 ianuarie 2014