Stimați europarlamentari români, apărați interesele celor care v-au trimis acolo!

Partidul Alternativa Socialistă face apel la europarlamentarii români să susțină mai puternic cauza libertății depline de circulație în interiorul Uniunii Europene a tuturor românilor.

În acest sens ei trebuie să-și atenționeze ferm colegii britanici asupra faptului că premierul David Cameron, prin declarațiile iresponsabile pe care le face împotriva românilor, nu face altceva decât să alimenteze o ură și un șovinism care compromit imaginea pe care poporul britanic o are în România. Aceeași abordare este recomandată și în cazul europarlamentarului german Elmar Brok, care se pare că nu a aflat că al doilea război mondial s-a încheiat în urmă cu 70 de ani. În cazul d-lui Brok atenționările ar fi chiar simplu de transmis, având în vedere că e coleg de partid cu europarlamentarii noștri de dreapta (Monica Macovei, Cristian Preda, Th. Stolojan, Elena Băsescu etc.).

Cei doi politicieni par să fi uitat că măsurile naziste de terorizare a populației trebuiau să dispară odată cu cel de-al treilea Reich, și la fel și înțelegerile obscene privitoare la soarta popoarelor, făcute pe șervețele de hârtie, în stațiuni de lux.

Fidelă doctrinei Partidului Stângii Europene, care urmărește transformarea Europei dintr-una a capitalurilor transnaționale într-una a cetățenilor, Partidul Alternativa Socialistă consideră că Europa nu va putea fi un continent al libertății decât atunci când libera circulație a capitalurilor în interiorul uniunii va fi dublată de libertatea reală de circulație a oamenilor. Această libertate înseamnă mai ales libertatea cetățenilor de a se reloca dintr-un stat european în altul. Momentan cetățenii uniunii pot să-și transfere cu ei dintr-o țară în alta doar capacitatea de muncă, nu și drepturile căpătate pe teritoriul național.

În absența acestei libertăți fundamentale unele țări, cum e și România, sunt condamnate să rămână pentru totdeauna simple rezerve de forță de muncă ieftină pentru capitalul occidental.

Partidul Alternativa Socialistă cere europarlamentarilor români să înțeleagă această realitate și să acționeze pentru rezolvarea tuturor problemelor ce decurg de aici.

Biroul Executiv Central
16 ianuarie 2014