COMUNICAT

           psr-768x768 Partidul Socialist Român, înțelegând nemulțumirile acumulate timp de 27 de ani în care România a fost jefuită prin politicile și acțiunile promovate de toate guvernele, parlamentele și președinții României cu complicitatea condamnabilă a procurorilor și magistraților, constată, cu satisfacție, că un număr apreciabil de români au ajuns să-și exprime dorința de a lupta împotriva corupților și a corupției.

            Fără a contesta dreptul la libera exprimare a cetățenilor, care au motive mai mult decât întemeiate să-și exprime protestul față de toate nenorocirile care au fost abătute în această perioadă asupra lor și asupra României, atragem atenția că există și marele pericol ca, în final, să constate că rezultatul manifestărilor se întoarce împotriva intereselor lor. Că, în realitate, Ei, manifestanți foarte cinstiți și de cea mai bună credință, vor deveni victime ale acelorași mari grupuri de presiune ale căror interese sunt contrare intereselor poporului român. 

            Partidul Socialist Român își face datoria să-i informeze pe manifestanți că cele mai afectate entități de unele măsuri luate de Guvern sunt companiile multinaționale. Din acest moment, ele trebuie să mărească salariul minim pe economie la 1450 lei și, implicit, să plătească la bugetul statului impozitele aferente. Totodată, cei care sunt în conducerea acestor companii, în general străini, au venituri foarte mari și sunt obligați să plătească CAS și CASS, impozite care, până acum erau plafonate la nivelul maxim de cinci salarii medii pe economie, pentru restul veniturilor fiind scutiți. Atenție! De scutirea plății integrale a CAS și CASS mai beneficiau, pe lângă alții, și o mare parte a magistraților, procurori și judecători, dar și lucrătorii din serviciile de informații. În plus, companiile străine, cunoscut fiind spiritul lor de conservare, simt nevoia să reacționeze și împotriva prevederilor prin care sunt acordate facilități substanțiale tinerilor întreprinzători, ceea ce ar duce la dezvoltarea capitalului autohton.

            Ca urmare, cunoscut fiind că, în general, câștigurile multinaționalelor se traduc prin pierderi directe ale angajaților și indirecte ale majorității românilor, al căror venit național este transferat cu nerușinare în străinătate, Partidul Socialist Român atrage atenția manifestanților că au obligația să-și asume riscul de a constata, mai devreme sau mai târziu, că presusupusul succes al protestelor se poate întoarce împotriva lor.

            Cunoscut fiind faptul că  instituțiile europene și ambasadele anumitor state în România sunt interesate să păstreze și să-și mai însușească părți din averea tuturor românilor, Partidul Socialist Român atrage atenția și asupra pericolelor externe care sunt amplificate de această internaționalizare a disensiunilor interne, chiar de către așa-zisul Președinte, Klaus Werner Iohannis, președinte al „partidului meu”, al „Guvernului meu” și al „Parlamentului meu” și de cozile de topor care aleargă cu jalbele la „înaltele porți” care nu fac altceva decât să confirme statutul de colonie americano-europeană al României. Această destabilizarea internă face nu numai jocul ocupanților României, ci mai ales, pe a celor care speră să participe la reîmpărțirea zonelor de influență, la preluarea unor părți consistente din țara noastră, ale căror acțiuni se intensifică ca ritm și agresivitate tocmai în aceste zile.

            Partidul Socialist Român cere tuturor personalităților și instituțiilor ca, în loc să instige și să coordoneaze acțiunile de nerespectare a voinței majorității, să pună capăt manipulării „românilor mei din stradă” și să asigure condiții legale de funcționare a Parlamentului și Guvernului, singurele instituții implicate constituțional în procesul de legiferare.

            În același timp, nu putem să nu constatăm că actualii guvernanți și parlamentari ai coaliției care se află la putere sunt victime și ale politicilor promovate de partidele lor în ultimii 27 de ani. În popor se zice că:  „spune-mi ce ai semănat că îți spun ce o să culegi”.

            În final, Partidul Socialist Român lansează un apel la adresa guvernanților, parlamentarilor, indiferent din ce partid sunt, prin care îi roagă să  aibă grijă ce fac pentru că, nu peste mult timp, vor fi obligați să achite nota de plată! Valabil pentru toți românii.

04.02 2017

COMITETUL DIRECTOR

al PARTIDULUI SOCIALIST ROMÂN

 

Alegeri Parlamentare 2016

Descarcă aici formatele pentru listele de semnături

Afiliere internațională

European Left

Fiți alături de noi pe Facebook