Către toți prietenii și prietenele, simpatizanții și simpatizantele, tovarășii și tovarășele care cred într-un viitor al României care să fie construit prin munca oamenilor, nu prin exploatare, înșelăciune, jaf, minciună.
Lecțiile trecutului recent și mai puțin recent sunt dureroase, dar pline de învățăminte. În ultimii 23 de ani, sub pretextul luptei anticomuniste, orice tentativă de a reconstrui o inițiativă politico-socială destinată apărării drepturilor celor a căror singură sursă de prosperitate este munca și numai munca, a fost înăbușită cu duritate de către forțele reacționare cocoțate la putere prin înșelarea continuă a așteptărilor populației.
În spatele retoricii anticomuniste și sub pretextul denunțării anumitor neajunsuri, reale, din perioada 1948-1989, s-a ascuns o tentativă clară de distrugere a tuturor câştigurilor sociale realizate de poporul român nu de ieri, de azi, ci încă din secolul deşteptării sale naţionale – adică din secolul XIX.
Tot dezastrul din ultimii 23 de ani s-a produs pe fondul confuziei valorice ce a urmat momentului 1989. Politicienii cocoțați vremelnic în funcții de răspundere au profitat de naivitatea populației și au corupt masiv generația precedentă. În anii ‘90 ai secolului trecut, în loc să-și apere locurile de muncă, oamenii au preferat fel de fel de soluții-surogat: pensionarea anticipată, concedierea voluntară cu salarii compensatorii, devalizarea industriei în numele privatizării etc.
Soluția reală pentru o viață mai bună era una singură: opoziția fermă și lupta cu toate mijloacele împotriva acțiunilor distrugătoare ale clasei politice. Nu trebuia cedat nimic. Nici un drept. Trebuia luptat pentru fiecare loc de muncă cedat.
Totuși, suntem acum în anul 2013 și o nouă generație de cetățeni români are nevoie de locuri de muncă și de un viitor mai bun în propria sa țară. Dar, după 2007, profitând de integrarea în Uniunea Europeană, politicienii au inventat o nouă soluție-surogat pentru noua generație de români născuți, mulți dintre ei, după 1989: emigrarea în masă.
În ultimii 23 de ani s-au distrus într-un mod barbar industrii în care România avea tradiţie de câteva secole. S-au distrus 8 milioane de locuri de muncă. Poporul a fost îndemnat cu cinism să-şi găsească fericirea pe meleaguri străine, să-şi părăsească ţara. Conform datelor ultimului recensământ, România a pierdut 20% din populație comparativ cu 1989. Pentru politicieni, românii plecați de acasă de nevoie nu înseamnă drame, sudoare, lacrimi, muncă, durere, ci sunt simple cifre a căror „valoare” este măsurată ca valoare a „remiterilor” în PIB. Când remiterile celor numiți ironic „căpșunari” cresc, e veselie mare la Guvern, la Banca Națională, la Președinție, la Parlament. Se desfac sticle de șampanie. Când scad, e tragedie. Tragedie pentru politicienii corupți și acoliții lor, firește, care știu că le scade una dintre sursele principale de venituri!
După 23 de ani România se află nu doar la periferia geografică a Europei, ci și la cea economică și socială. Ceea ce nu o împiedică să fie în mod clar în avangarda capitalismului sălbatic părând a fi, alături de alte ţări central și est-europene, un simplu laborator de încercare pentru o ordine socială viitoare dominată de interesele marilor corporaţii aliate cu o elită cleptocratică, şi în dispreţ total faţă de nevoile de bază ale oamenilor simpli și muncitori. În construcţia europeană contemporană, rolul României pare a fi acela de simplu rezervor (imens!) de forţă de muncă ieftină, cu scopul precis de a pune presiune asupra revendicărilor legitime ale oamenilor muncii din ţările occidentale, al căror standard de viață este văzut de forțele reacționare paneuropene ca fiind „prea ridicat”.
Partidul Alianța Socialistă consideră că a sosit momentul ca toate forțele progresiste să ia atitudine fermă și să încerce modificarea acestui rol jucat de România și de noua generație de români. Nimic nu e pierdut. Dar cum? Ce se poate face? De către cine?
Un prim pas e denunțarea oricăror soluții-surogat pe care le propun politicienii reacționari generației tinere. Dar lecțiile trecutului, mai ales ale trecutului interbelic, ne învață că simpla denunțare nu este suficientă. Pot exista partide, organizații, sindicate, intelectuali, simpli muncitori, mici comercianți și prestatori de servicii, cetățeni patrioți, bine intenționați, vizionari, care să înțeleagă perfect minciunile înconjurătoare: ei nu au nici o putere dacă nu acționează unit. Acesta e unul din învățămintele dureroase ale perioadei interbelice, când clasa muncitoare era divizată în mai multe partide și într-un număr enorm de organizații, fiind pradă ușoară pentru politicienii reacționari ai vremii, camarila regală, mișcarea fascistă etc.
De aceea Partidul Alianța Socialistă se pronunță ferm pentru începerea unor demersuri concrete de unificare a stângii românești. Valorile și idealurile comune sunt mult mai importante decât diferențele de subtilitate doctrinară. Ele ar trebui să îi unească pe toți cei cu viziuni progresiste, nu să-i dezbine. Nu mai e timp de pierdut!
Trebuie să spunem răspicat „NU” sectarismului! „NU” atacurilor din interiorul Stângii! „NU” dezbinării! „DA” unificării într-un front comun a tuturor experiențelor politice și sociale progresiste, a atitudinilor intelectuale, a luptei sindicale și non-sindicale! Ceea ce ne va uni este idealul luptei concrete împotriva sălbăticiei capitalismului până la victoria definitivă și recâștigarea României de către cei care o fac să fie prosperă și luminoasă!
Un viitor mai bun e posibil!
Biroul Executiv Central al Partidului Alianța Socialistă
București, 20 mai 2013