MANIFESTUL SOCIALIŞTILOR ŞI COMUNIŞTILOR ROMÂNI

– Proiect politic –

Restauraţia capitalistă post-decembristă a condus la prăbuşirea economică şi socială a României.

Oricât s-ar strădui apologeţii sistemului capitalist şi ai regimurilor de după 1989 să justifice dezastrul, responsabilitatea situaţiei create revine în întregime clasei politice şi grupurilor de interese din spatele ei.

Dezindustrializarea României, dezorganizarea agriculturii, prabuşirea finanţelor, comerţului, sistemului bancar au atras dupa ele zdruncinarea neîntrerupta a relaţiilor sociale, veşnica nesiguranţă şi agitaţie caracteristice societăţii burgheze. Concentrarea mijloacelor de producţie şi a proprietăţii în mâini tot mai puţine, şi nu neapărat indigene, a condus la crearea statului de tip gangsteresc, în care o minoritate hotărăşte soarta de mizerie a imensei majorităţi a cetăţenilor.

Statul este condus de un comando reprezentând criminalitatea organizată şi care administrează treburile publice strict în interesul grupărilor mafiote. Ceea ce înseamnă că nici burghezia nu mai este ce a fost odată. Şi aceasta pentru că ea însăşi şi-a creat condiţiile propriei prăbuşiri. În perioada sa de avânt, burghezia a creat clase noi, condiţii noi de asuprire, dar nu a rezolvat antagonismele de clasă şi nici nu şi-a propus vreodată să le atenueze, mizând pe abilitatile propagandistice şi diversioniste ale politicienilor şi serviciilor de fortă sau formatoare de curente şi isterii colective.

Totodată, prin globalizare, burghezia naţională cade ea însăşi în mrejele intereselor supra-statale, pierzându-şi astfel influenţa în ţara pe care a stăpânit-o în perioada de ascensiune.

Dar pe noi nu ne interesează soarta burgheziei, căci noi respingem societatea burgheză şi actionăm pentru modelul socialist de organizare a societăţii, în interesul majorităţii cetăţenilor şi nu a minorităţii privilegiate. Dacă burghezia este prizoniera propriilor evoluţii, faimoasa clasă de mijloc a dispărut în aceşti 21 de ani. Clasa muncitoare a fost împinsă spre proletarizare şi lumpenizare. şi odată cu ea, întreaga masă salarială, fie ea din mediul privat ori din sistemul bugetar, este împinsă spre proletarizare şi lumpenizare. Muncitori, ţărani, funcţionari, tehnicieni, ingineri, profesori şi învăţători, meşteşugari, cu toţii au devenit proletari în aceşti 21 de ani: ei nu mai au nimic de vânzare decat forţa de muncă! Şi nu mai au nimic de pierdut decât lanţurile robiei, fie ea şi o robie prin umilire constantă si perversă, aşa cum este aceea la care este supus poporul român, ca şi alte popoare din coloniile şi dominioanele moderne.

Dar nu numai condiţiile materiale de trai s-au deteriorat catastrofal pentru majoritatea cetăţenilor, ci şi demnitatea personală a fost înjosită nepermis de mult. Demnitatea personală a devenit un obiect de schimb, iar în locul libertăţilor cucerite în timp, burghezia post-decembristă a pus unica sa libertate, cinică şi brutală, a banului. Ea a redus toate valorile societăţii la negoţ, desfiinţând orice alte legături între oameni, distrugând educaţia şi cutumele morale ale societăţii şi punând în loc banul ca scop final, banul care, de fapt, nu umple traista săracului decât la paranghelii şi pomeni atent puse în scenă, şi care rămâne în acelaşi cerc restrâns al clasei privilegiate.

Procesul de alienare a clasei dominante a căpătat în aceşti 21 de ani un caracter acut, ceea ce conduce la destrămarea propriei unităţi, sporind încă şi mai mult cheltuielile uriaşe de întreţinere a capitalismului.

 

Ar fi simplu de spus şi de rezolvat în felul următor: luăm ce este bun din capitalism, ce este bun din socialism şi creăm astfel condiţiile unei lumi mai bune şi mai drepte!

Dar burghezia nu va ceda niciodata de bună voie privilegiile şi puterea care le susţine, iar aceasta atrage revolta şi setea de revanşă a masei. De aceea, socialiştii, comuniştii, nici nu emit revendicări faţă de putere.

COMUNIŞTII REVENDICĂ PUTEREA ÎNSĂŞI, PENTRU A O FOLOSI ÎN INTERESUL MARII MAJORITĂŢI A SOCIETĂŢII! Astfel puterea ajunge în mâinile poporului. Comunismul nu ia nimănui posibilitatea de a-şi însuşi produse sociale, el elimină posibilitatea ca prin această însuşire să fie aservită munca altuia, exploatarea omului de către om. Şi atunci vor cădea privilegiile, va fi stârpită corupţia şi se va pune capăt şi haosului economic şi social provocat de un sistem care este incapabil să înţeleagă faptul că însuşi capitalul nu este o forţă personală, ci o forţă socială, creată de toţi membrii societăţii. Altfel zis, capitalul, ca forţă socială, trebuie să se întoarcă la întreaga societate, cu efecte pentru toţi cetăţenii. Criza permanentă a capitalismului se perpetuează de multă vreme tocmai din pricină că burghezia aplică acelaşi tipar: distrugerea premeditată a unei mari mase de forţă de producţie, cucerirea de noi pieţe şi exploatarea mai intensă şi mai intensivă a vechilor pieţe.

CU ALTE CUVINTE, PRIN PREGĂTIREA UNOR CRIZE ŞI MAI GENERALE ŞI MAI CATASTROFALE PENTRU MAJORITATEA SOCIETĂŢII ŞI PRIN REDUCEREA DRAMATICĂ A MIJLOACELOR DE PREVENIRE!

Putem defini asemenea rezolvări ca fiind asasine. Când, la sfârşitul deceniului IX al veacului trecut, se puneau în mişcare aşa zisele „revoluţii de catifea”, urmate de Lovitura de Stat sângeroasă de la Bucureşti, se puneau, de fapt, şi bazele GENOCIDULUI DE CATIFEA la care este condamnată populaţia României. Cetăţenii sunt supusi pauperizarii şi înfometării, veniturile lor sunt dijmuite sălbatic pentru ca oligarhia să poarte războaie de agresiune în diferite părţi ale lumii, la remorca imperialismului mondial, totodată ca privilegiile să se menţină în cercul restrâns al stăpânilor planetei. în acest scop mica proprietate şi cea mijlocie au fost practic desfiinţate, de vreme ce 90% din societate nu le are. Putem să spunem că procentele de 10% proprietari au averile tocmai fiindcă 90% nu mai au nimic decât leafa, şi aceea nesigură, supusă capriciilor celor ce deţin puterea politică şi economică.

 

Şi astfel se confirmă, încă o dată, că istoria lumii este istoria luptei dintre bogaţi şi săraci.

 

CE-I DE FĂCUT?

Situaţia în lume este complexă şi nu ne propunem să analizăm acum şi aici acest subiect.

Vom spune doar că există o serie de factori care acţionează conjugat pentru a controla evenimentele. Producători de armament, bancheri, generali, politicieni, servicii secrete, de diversiune şi dezinformare, şi care cheltuie sume colosale de bani, pun la cale felurite scenarii, ca într-o veritabilă conspiraţie împotriva păcii şi a umanităţii, menite să consolideze poziţiile stăpânilor planetei. Popoarele nu intră în această ecuaţie decât ca masă de manevră şi carne de tun. Neîncetatele războaie locale nu sunt altceva decât preludiul conflagratiei globale.

 

Poporul român nu face excepţie de la regulă. Dimpotrivă, prin nesăbuinţa politicienilor, ţara noastră a ajuns o rotiţă în angrenajul războaielor de jaf şi de cotropire. Este prematur să ne pronunţăm şi cu privire la beneficiile strategice ale aderării noastre la UE. Până în prezent aderarea ne-a adus distrugerea capacităţilor productive, şomajul, nesiguranţa zilei de mâine, învrăjbirea minorităţilor etnice, datorii şi servituţi de tip colonial. Avantajul liberei circulaţii nu compensează pierderile economice şi sociale suferite.

Totodată, UE însăşi , pentru a deveni o construcţie solidă, are nevoie să se scuture de hegemonismul, deja instaurat, prin care unele puteri europene dictează celorlalte ţări membre. De asemenea, considerăm că numai o Europă socială merita să fie susţinută. Prin urmare ne pronunţăm pentru solidaritate activă cu PSE, cu partidele comuniste şi socialiste, ecologiste, care acţionează în acest sens.

în cei 21 de ani care au trecut de la lovitura de stat, politicienii de la Bucureşti au îngustat dramatic libertatea de acţiune a politicii externe româneşti şi au amanetat viitorul ţării prin nenumărate aranjamente oneroase. Dacă toate guvernările post-decembriste se fac vinovate de politici antiromâneşti, se cuvin totuşi menţiuni speciale pentru regimul CDR din perioada 1996-2000 şi pentru regimul Băsescu-Boc, deoarece acestea au pus ţara şi sub jugul FMI, cu consecinţe nefaste pentru România.

Pornind de la aceste considerente şi constrângeri, socialiştii, comuniştii români trebuie să găsească metodele şi căile pentru salvarea Statului Român şi a cetăţenilor săi, cu hotărâre, consecvenţă, fermitate dar şi tact, diplomaţie, răbdare şi înţelepciune.

Noi nu putem spune că mâine îi expulzăm pe toţi cei ce jefuiesc bogăţiile ţării pentru simplul motiv că nu avem în spate o forţă bine organizată, capabilă să dea peste cap structurile mafiote consolidate în toată această perioadă post-decembristă.

Prin urmare va trebui să pătrundem în mase pentru a le readuce de partea noastră, a cuceri puterea politică şi a declanşa necesarele prefaceri revoluţionare. Putem fi siguri că regimurile nedemocratice din România ne vor pune tot felul de piedici, şi asta cu atât mai mult cu cât majoritatea românilor nu se regăseşte în preocupările partidelor care se apropie de popor numai pentru a-i obţine voturile şi nu pentru a activa în folosul său, în interesul general al societăţii.

Socialiştii, comuniştii trebuie să se constituie în avangarda claselor muncitoare, a tuturor oamenilor cinstiţi, să se pregăteasca temeinic pentru a putea răspunde nevoilor reale ale colectivităţii, pentru a imagina proiecte viabile. Socialiştii, comuniştii trebuie să lichideze mentalitatea păguboasă, instaurată după lovitura de stat, de a face politicile publice lăutăreşte, după ureche.

Există oameni capabili pentru aceasta, să le dăm semnalul cuvenit, să-i încurajăm şi să-i susţinem pentru a scoate ţara din prăpastie şi pentru a edifica o noua Românie, o Românie a păcii, o Românie a progresului economic şi social.

 

în ceea ce priveşte proiectul politic al socialiştilor, al comuniştilor, pornim de la necesitatea evaluării corecte a rolului statului în rezolvarea problemelor societăţii româneşti.

Noi nu considerăm statul ca fiind un instrument cu ajutorul căruia o minoritate îşi exercită propria politică şi conduce societatea în dauna interesului general al naţiunii. Noi considerăm statul ca fiind poporul însuşi, cu instituţii menite să asigure planificarea strategică a activităţilor economice, asigurarea şi protejarea drepturilor fundamentale ale omului şi cetăţeanului, consolidarea unei societăţi drepte şi echitabile pentru fiecare om în parte şi pentru colectivitate în ansamblul său. Funcţiile statului, de protecţie socială, cele deja cunoscute din perioada construcţiei socialiste, respectiv asigurarea şi garantarea locului de muncă pentru toţi oamenii, gratuitatea învăţământului, culturii şi a reţelei sanitare, a locuinţei, nu se pot înfăptui fără ca statul să deţină pârghiile necesare. Prin urmare statul trebuie să gestioneze industriile strategice, respectiv industria grea, constructoare de maşini, de extragere şi prelucrare a materiilor prime. De asemenea, pentru a împiedica preţurile de speculă, practicate în întreaga lume capitalistă, la alimente, medicamente, materie primă, materiale de construcţii şi produse de uz casnic si gospodaresc, statul va trebui sa conlucreze si sa sustină dezvoltarea micilor industrii locale, IMM-urile, cooperaţia meşteşugărească şi reţeaua comercială de desfacere a produselor. Creditul de stat va fi orientat spre susţinerea activitătilor productive din industrie şi agricultură şi din alte domenii conexe. Totodată, prin măsuri adecvate, trebuie prevenite şi înlăturate ravagiile provocate de fondurile speculative, de şarlatania tiranică a băncilor, de costurile uriaşe ale intermediarilor, lobby-ştilor, de costurile de întreţinere a datoriilor, de speculaţiile bursiere.

O altă măsură pe care o considerăm necesară este confiscarea averilor dobândite prin jefuirea avutului public sau retrocedări frauduloase. Concomitent trebuie introdus impozitul progresiv, dezvoltarea unei agriculturi de tip industrial, pentru a se asigura securitatea alimentară a consumatorului român. Toate activităţile productive se vor desfăşura după un plan general şi vor fi orientate spre satisfacerea nevoilor oamenilor şi rentabilizarea producţiei, nu înspre profitul nemeritat şi care se scurge în buzunarele marilor capitalişti. Vom introduce, de asemenea, obligativitatea muncii, astfel că singurele mijloace de îmbogăţire să fie munca si meritul şi nu privilegiile de rang şi de avere, care trebuie eradicate din viaţa societăţii.

 

Edificarea societăţii eliberată de corupţie şi haos nu se poate realiza fără o educaţie corespunzătoare a societăţii. Legile contradictorii date în învăţământ urmăresc, pe de o parte, ca el sa îşi piardă caracterul public iar, pe de altă parte, ţintesc un proces educativ negativist, menit să zdruncine încrederea oamenilor în puterea lor de organizare, în valorile care solidarizează societatea şi fac posibile progresul şi civilizaţia. Acest lucru trebuie schimbat neîntârziat şi trebuie promovată o educaţie bazată pe ideile umaniste, pe altruism, grija faţă de om şi de nevoile sale materiale şi spirituale.

 

Societatea românească este în prezent măcinată de dezbinare, şomaj şi sărăcie. De aceea ne simţim datori să vă reamintim, tuturor cetăţenilor, că voi sunteti aceia care, într-un trecut recent, construiaţi hidrocentrale, vapoare, poduri mareţe peste Dunăre, oraşe, şosele, avioane şi locomotive, fabrici, uzine, combinate faimoase, prin urmare ştiţi şi să munciţi şi să vă organizaţi viaţa altfel decât sunteţi siliţi să trăiţi în aceşti ani de regres pe toate planurile.

 

Comuniştii au mai scos o dată ţara din impas. După cel de al II-lea Război Mondial au planificat şi realizat industrializarea României, modernizarea agriculturii, urbanizarea şi alfabetizarea, ridicând poporul la nivelul civilizaţiei contemporane.

Chiar şi în perioada critică din deceniul IX al veacului trecut, îndeosebi în perioada 1984-1989, când acelaşi FMI impunea regimului măsuri antipopulare, când se produsese şi blocada economică menită să compromită conducerea ţării, când complotiştii din interior sabotau şi dezorganizau tot ce se putea, era vorba de o criză de aprovizionare cu unele produse, nu se punea în discuţie trecerea salariaţilor în şomaj, închiderea, lichidarea sau înstrăinarea obiectivelor economice, ciunţirea salariilor şi pensiilor.

Dar, cu toate difcultăţile şi greşelile, la momentul 1989 România nu avea datorie externă, iar BNR tezauriza 200 de miliarde de dolari excedent bugetar, ca să nu mai facem referire şi la avuţia naţională lăsată moştenire şi care i-a îmbogăţit pe potentaţii zilelor noastre şi pe stăpânii lor dinafara ţării.

Noi, socialiştii, noi, comuniştii, vă spunem că da, în 1989 socialismul a pierdut o bătălie importantă, dar nu a pierdut războiul.

Războiul dintre săracii şi bogaţii planetei continuă, iar experienţa construcţiei socialiste a dovedit că se poate trăi cu adevărat într-o societate fără exploatare, fără crize permanente, fără şomaj, fără spaima zilei de mâine.

VIITORUL NE APARŢINE!

LUPTAŢI CA EL SĂ VINĂ CÂT MAI CURÂND!