Declarația de la Atena a Grupului de lucru pe probleme economice al Partidului Stângii Europene

Problema Ciprului, instabilitatea financiară și strategia de salvare „prin surse interne”/„bail-in”

IMG_4321

Economia Ciprului s-a bucurat de rate mari de creștere pentru o perioadă foarte lungă de timp. Parte a acestei creșteri s-a datorat unui sector bancar supradimensionat care a reușit de-a lungul anilor să atragă cu succes deponenți nerezidenți, funcționând într-un regim de tip cvasi-offshore. în tot acest timp nu a existat nici un fel de avertisment din partea oficialilor europeni sau a FMI privitor la existența unor eventuale dezechilibre. Astfel, Cipru urma să devină doar unul dintre multele foste „miracole” economice care avea să fie supus unor critici ipocrite tocmai de către foștii săi lăudători.

Ca urmare a crizei europene a datoriilor, sectorul bancar cipriot, mult supradimensionat, s-a dovedit incapabil să absoarbă șocurile economice generate de politicile de austeritate. Reducerea datoriei suverane grecești a lăsat bancile cipriote destul de expuse, având nevoie de lichidități care nu mai puteau fi obținute pe canalele de intervenție rapidă. Pe de altă parte, o posibilă intervenție a statului cipriot ar fi pus în dificultate finanțele publice. Cum știm deja din cazul Islandei, o economie mică adăpostind un sistem financiar supradimesionat reprezintă o rețetă sigură pentru o criză spectaculoasă.

Planul de salvare dictat de Europa în cazul Ciprului are două laturi principale.

Prima, e rețeta reformistă binecunoscută, de tip neoliberal, care duce la recesiune. Ciprul ar urma să primească un împrumut cu condiția acceptării austerității chiar într-un moment de vârf al crizei. Această „soluție” va salva băncile dar va împovăra statul, atâta vreme cât austeritatea va submina abilitatea statului cipriot de a finanța datoria publică, ceea ce va face, mai devreme sau mai târziu, nesustenabilă dinamica acestei datorii. Economia va intra în recesiune, șomajul va exploda și caracterul social al statului se va degrada iremediabil. Ceea ce este, deja, un deja vu pentru cetățenii Europei. E vorba aici de o strategie care va transforma peisajul social conform ideilor conservator-neoliberale, care sunt contrare intereselor populației muncitoare.

A doua latură importantă a planului de salvare cipriot are de-a face cu taxarea impusă tuturor depozitelor de peste 100.000 de euro. Avem de-a face aici cu o idee nouă care semnifică o schimbare de paradigmă în privința politicilor europene de reformă proausteritate. în realitate, taxarea reprezintă o politică de salvare „prin surse interne”1 / „bailin” care a generat un fapt ireversibil: deponenții de pe tot cuprinsul Europei știu de acum că economiile lor nu mai sunt 100% sigure. Ceea ce va crește presiunea pe un sistem bancar european deja vulnerabil, transferând-o, firește, asupra plătitorilor de taxe. Băncile, în special în țările sud-europene aflate în dificultate, vor putea din ce în ce mai greu să se capitalizeze, fiind chiar de așteptat o ieșire de lichidități. După taxarea depozitelor, riscurile 1 „Bail-in” nu are o traducere adecvată în limba română. În esență, e vorba de salvarea băncilor nu prin angajarea de bani publici („bail-out”), ca până acum, ci prin convertirea în acțiuni a diverselor obligații pe care băncile le au față de creditorii și deponenții lor. sistemice pentru sistemul financiar european nu numai că nu vor mai fi aceleași, ci vor crește.

În plus, taxarea depozitelor mari (măsură care nu se va aplica tuturor băncilor) nu îi afectează doar pe bogați, ci afectează și fondurile de pensii, companiile de asigurări, spitalele, IMM-urile etc. Taxarea va conduce la adâncirea recesiunii economice și va provoca dispariția unei părți importante a economiei cipriote, ceea ce în final va facilita creșterea șomajului.

Ceea ce face planul cipriot cu adevărat periculos e faptul că dă naștere unor riscuri sistemice pentru restul zonei Euro. De fapt, acum a devenit și mai clar că politicile de austeritate, împreună cu noua strategie de salvare „prin surse interne” și obișnuitele explicații pseudoetice sunt cauza principală a problemelor economice europene care au ajuns astăzi, iată, până în inima economiilor Franței și Germaniei. Avem de-a face cu o agendă agresivă care promovează la nivel economic și social un anumit tip de relații de forță care îi favorizează pe bogați și dezintegrează până și ultimele rămășițe ale statului social. O nouă agendă este posibilă, atât din punct de vedere politic cât și tehnic, dar pentru acest lucru e nevoie de o schimbare în relațiile de putere din interiorul zonei euro.

Nevoia de a controla funcționarea mediului financiar – precondiția pentru o alternativă progresistă

Principalul obiectiv al strategiei europene ce are în vedere combaterea crizei a fost să implementeze cât mai riguros agenda neoliberală. Strategia aceasta s-a dovedit a fi mereu cu un pas în urma nevoilor „reale” ale momentului, în așa fel încât statele, supuse presiunilor piețelor financiare, să fie împinse în direcția unei transformări în spirit conservator. Această strategie are propria ei motivație, care nu e vizibilă cu ușurință. Astfel, criza a fost percepută ca fiind o oportunitate în vederea realizării unei mutații istorice a echilibrului forțelor economico-sociale, în sensul favorizării puterii deținută de capital, atât prin supunerea societăților europene față de funcționarea neîngrădită a piețelor financiare cât și prin încercarea de a plasa toate consecințele crizei sistemice a capitalismului pe umerii populației muncitoare. Totul s-a făcut și se face într-o manieră complet nedemocratică, prin marginalizarea Parlamentului European și prin nesocotirea voinței parlamentelor naționale. Banca Centrală Europeană, și nu numai, impune politici fiscale și așa-zise reforme structurale fără niciun fel de mandat legitim și fără să dea socoteală nimănui.

Partidul „Stângii Europene” dorește inversarea priorităților curente, adică înlocuirea agendei neoliberale cu un program european de reconstrucție socială și economică. De asemenea, din necesitatea unei societăți mai coerente și mai drepte, în care nevoile sociale și interesele majorității muncitoare să funcționeze ca o precondiție a adoptării politicilor economice, dorim ca elitele financiare și economice să-și achite nota de plată aferentă crizei.

Programul nostru se bazează pe trei principii de bază:

1. Dreptate socială.

2. Reformarea statului.

3. Adoptarea unei soluții paneuropene la problema datoriilor suverane.

Pe lângă faptul că e contraproductivă din punct de vedere economic, austeritatea este contraproductivă și destructivă din punct de vedere politic. Distruge democrația.

Considerăm că indiferent de felul în care a început criza în zona Euro, ea este una specifică Europei. Criza oglindește lipsuri și asimetrii atât în arhitectura, cât și în operarea zonei Euro.

De aceea insistăm asupra regularizării politice a sectorului financiar european, prin folosirea următoarelor patru instrumente de politică economică: o taxă pe tranzacții financiare la nivel european, precum și un impozit european pe avere; o legislație europeană a băncilor inspirată din legea Glass-Steagall, care a funcționat în SUA între 1933 și 1999, separând ferm activitățile băncilor comerciale de activitățile băncilor de investiții; măsuri pentru abolirea paradisurilor fiscale; și implementarea unei agenții europene de rating.

De asemenea, ne pronunțăm pentru următoarele măsuri:

– Supravegherea, recapitalizarea și rezolvarea problemei băncilor la un nivel paneuropean și prin finanțarea din contribuții ale băncilor europene. Eventualele condiționări de conduită trebuie impuse băncilor, nu statelor membre, și trebuie să se asigure controlul social al băncilor recapitalizate, precum și un nivel minim de creditare pentru persoane fizice și IMM-uri.

– Supravegherea băncilor nu trebuie făcută de BCE ci de altă instituție europeană, care trebuie să poată fi trasă la răspundere și controlată de Parlamentul European și de Comisia Europeană.

– Trebuie schimbat radical statutul BCE, a.î. BCE să poată fi trasă la răspundere de Parlamentul European, prin impunerea unor reguli stricte de transparență și prin trasarea „șomajului zero” la nivel paneuropean ca obiectiv strategic principal al BCE.

– BCE, Banca Europeană de Investiții și alte instituții europene trebuie să dezvolte instrumente financiare mutuale în vederea impunerii solidarității europene ca alternativă la politicile de austeritate dictate de piețele financiare. Ne pronunțăm pentru o Bancă Centrală Europeană care să îndeplinească toate funcțiile unei adevărate bănci centrale, inclusiv rolul de ultim creditor, nu doar pentru bănci, ci și pentru statele naționale, prin acordarea de credite directe.

– Implementarea unui Fond European pentru Dezvoltare Socială și Solidaritate care să ofere finanțări pentru diverse proiecte pe baza unor criterii sociale și ecologice: crearea de locuri de muncă, protejarea mediului și îmbunătățirea politicilor publice. Acest fond va fi finanțat de BCE.

– În sfârșit, dar nu în ultimul rând, e nevoie de asemenea să fie schimbate criteriile de integrare în zona Euro. Momentan aceste criterii reflectă doar niște cerințe financiare bazate pe strategia neoliberală. Integrarea în zona euro va trebui să țină cont și de o serie de criterii sociale, care să reflecte un anumit nivel social al statelor candidate (de exemplu, un anumit nivel al salariului minim).

Propunerile noastre se bazează pe nevoia fundamentală de a îmbunătăți traiul popoarelor europene începând chiar de astăzi. Pentru a reuși acest lucru suntem conștienți de faptul că propunerile noastre trebuie să fie însoțite de lupta continuă a mișcărilor sociale europene și ale sindicatelor pentru creșterea salariilor, a pensiilor și pentru protejarea serviciilor publice.

Grupul de lucru pentru politici economice
al Partidului „Stângii Europene”
Atena, 6-7 aprilie 2013