Partidul Socialist Român

Am auzit … „socialism”?

Partidul Alternativa Socialistă

Odată cu tăvălugul desființărilor de partide dictat de autorități în acest an (2013) s-a încercat practic curățarea scenei politice (și) de formațiunile independente care se mai revendicau de la tradiția de stânga născută în secolul XIX. Au fost atacate fără milă Partidul Socialist* condus de Vasile Orleanu, PSDM-ul** lui Cozma și Ionescu și au fost de asemenea demarate procedurile pentru desființarea Partidului Alianța Socialistă (PAS 1), la adăpostul unei legi barbare (14/2003), demnă mai degrabă de un stat fascistoid. Numai că „socoteala din târg nu se potrivește cu cea de acasă” și iată că PAS, care în fond e un partid viu, funcțional și după cum se va vedea în curând – mai puternic decât în anii trecuți, a știut să răspundă prompt ticăloșiei autorităților, astfel încât va continua legal în forma deja stabilită a Alternativei Socialiste (PAS 2). Autoritățile mizau cu siguranță pe faptul că partidulețul acesta e un „sat fără câini” care nu va avea nici mijloace de luptă, nici capacitatea de rezistență, nici dorința de supraviețuire. S-au înșelat.

Totuși, problemele noului partid abia de acum încep. Ceea ce s-a întâmplat, chiar s-a întâmplat, și realitatea e că 10 ani de existență nu au dus la final la nimic pozitiv din perspectiva cauzei pe care dorim să o apărăm (și care ar putea fi rezumată pe scurt astfel: dreptul la o existență demnă în propria lor țară a cetățenilor care trăiesc numai și numai de pe urma muncii lor, fie ea fizică sau intelectuală), ci la frizarea periculoasă a dispariției publice. Nu este aici nici locul, nici momentul să analizăm ceea ce se va analiza în Biroul Executiv Central, și anume cum a fost posibil ca un partid care și-a început mulțumitor cariera politică la localele din 2004 (4 primari, 72 de consilieri locali) să ajungă cu timpul, într-o perioadă de criză severă pentru România, într-o perioadă de revenire a stângii autentice în restul Europei (a se vedea doar cazul SYRIZA din Grecia…), și în condițiile în care a mai și fuzionat de-a lungul timpului cu alte formațiuni de stânga care veneau cu propriul lor bagaj electoral deloc neglijabil – a ajuns așadar nu doar să piardă voturi și posturi publice, ci și pe marginea prăpastiei. Este clar că s-au făcut greșeli la nivel de selecție, discurs public, strategie electorală, teme de comunicare, gesturi simbolice etc. Important e că toată lumea e conștientă că PAS 2 va trebui să evite greșelile făcute de PAS 1 dacă nu se dorește să se ajungă, în 2023, fix în aceeași fundătură.

Însă mult mai importantă e problema practicii partidului nostru. Adică răspunsul la întrebarea perenă a stângii, „Ce-i de făcut”?  Când zicem că milităm pentru viața demnă a compatrioților noștri înțelegem un set de valori proprii stângii, cum ar fi:

  • – educație gratuită, generalizată și la un nivel cât mai ridicat cu putință pentru toate păturile sociale;
  • – servicii de sănătate accesibile tuturor, la un preț cât mai mic cu putință (de preferință gratuite);
  • – salarizare minimă la un nivel decent, care să permită acoperirea unor cheltuieli minime de genul chirie medie + coș de cumpărături cu cel puțin 2000 de calorii pe zi + haine, încălțăminte, acces la cultură;
  • – șomaj cât mai apropiat de 0% și protecție socială pentru categoriile defavorizate;
  • – o construcție socială fără nici un fel de privilegii și privilegiați;
  • – recunoașterea și acceptarea minorităților, a diversității culturale;
  • – susținerea manifestărilor culturale, sportive și artistice cu impact la mase;
  • – crearea unui cadru de egalizare a șanselor pentru toți copiii și tinerii;
  • – promovarea păcii și a rezolvării pașnice a conflictelor la nivel internațional;
  • – etc.

Numai că toate aceste lucruri costă, și exact acesta e reproșul permanent care se aduce de obicei stângii: de unde bani? Banii pentru tot ceea ce ar fi frumos să avem într-o țară normală cum dorim să fie România nu pot veni, chipurile, decât din două surse majore, și anume împrumuturi și taxe, deci ori ne împrumutăm în neștire – amanetând astfel viitorul copiilor noștri – ori suprataxăm „mediul de afaceri”, ceea ce va face ca businessurile să se închidă și să fugă din România. Adică, într-un final, să falimenteze țara.

Din fericire noi, socialiștii, avem răspuns la aceste obiecții. Nu e nevoie nici să ne împrumutăm, nici să suprataxăm afacerile harnice și cinstite, pentru că banii sunt chiar aici, numai că sunt delapidați în neștire tocmai de cei care ar trebui să-i păzească. Dovezile în acest sens sunt multiple. Curtea de Conturi a produs mai multe rapoarte în ultimii ani care arătau că pagubele anuale datorate proastei administrări (mai pe șleau zis, corupției) nu sunt de ordinul milioanelor sau al zecilor de milioane de euro, ci al miliardelor de euro. Au fost publicate rapoarte concludente cu privire la ANAF, energie, privatizări etc. O mare parte a acestor bani pot fi și trebuie să fie recuperați, pentru că încă se mai află în țară, fie sub formă de lichidăți, fie sub formă de active netransferabile (de ex. clădiri, terenuri) iar pentru banii ascunși în conturi din străinătate autoritățile noastre pot conlucra în vederea recuperării cu serviciile specializate internaționale. Apoi, în domeniul fondurilor europene dezastrul absorbției e de notorietate publică (peste 10 miliarde de euro necheltuiți pentru perioada 2007-2014). Fiecare guvern a promis că va îmbunătăți absorbția și realitatea e că nici un guvern nu a făcut nimic concret, în primul rând fiindcă e vorba de fonduri care sunt greu de delapidat și, pe cale de consecință, „neatractive” pentru băieții deștepți. În al treilea rând, e o realitate că în România există o mulțime de „șmecheri” mai presus de lege care fentează taxele. Unii dintre ei se afișează chiar și pe Youtube, plini de bani, fără să se sesizeze nici un inspector fiscal. Alții își cumpără fără jenă Ferrari și Lamborghini și se plimbă cu ele în văzul lumii (fiscul italian a recuperat o mulțime de bani în urmă cu câțiva ani pornind o anchetă fiscală fix de la posesorii de Ferrari pe care i-a reperat în Aosta, stațiunea cea mai șic din Alpii italieni). În tot acest timp omul simplu și muncitor suportă biruri de 45-80% pe munca proprie. În al patrulea rând, economia noastră are o structură de monopol sau oligopol în care principalele 20 de companii sunt la ora actuală cu capital străin, ceea ce înseamnă că la buget rămân impozitele pe salarii, TVA-ul aferent cheltuielilor făcute de angajați și ceva impozite pe profit (dar nu cine știe ce), în timp ce restul banilor zboară spre… țările calde. O prioritate a guvernului ar fi spargerea monopolurilor și susținerea obligatorie a cel puțin unui producător român, dacă e posibil chiar companie de stat, într-una din ramurile economice care acum sunt monopol străin (anticipând puțin voi zice: nu, UE nu se va supăra…). În sfârșit, dacă ne uităm pe structura bugetului pe 2014 făcută public de USL observăm că numai dobânzile și plățile la datoria externă sunt de 3,2 miliarde EUR, adică nu mai puțin de 6,55% din totalul bugetului – o sumă demnă de o țară africană! Ei bine, legat de această datorie externă noi, socialiștii, cerem de urgență constituirea unei comisii parlamentare de audit care să vadă la modul concret ce s-a întâmplat cu banii (fiind binecunoscut faptul că împrumuturile făcute la comanda troicii FMI-BM-BCE nu au adus nici creștere economică, nici bunăstare) pentru a putea fi recuperați de la … „beneficiari”. Pe lângă asta mai sunt câteva lucruri ciudate în buget, cum ar fi alocarea a 15 miliarde RON pentru salariile serviciilor represive și numai 10 miliarde RON pentru profesori, 7 miliarde pentru medici… Pentru orice om de stânga acest lucru e, pur și simplu, un scandal!

La un calcul simplu rezultă că în circuitul economic sănătos al țării nu intră din cauza incompetenței și a corupției undeva în jur de 6 miliarde de euro / an, ceea ce ar însemna un plus de cca. 36 de miliarde de euro la PIB, adică cca. 25% față de cât e acum. Ca socialiști nu ne putem propune decât să corectăm acest lucru, aducând banii acolo unde le e locul: în beneficiul oamenilor.

Nu trebuie să ne lăsăm intimidați, așadar, atunci când ni se spune că „nu sunt bani”. Dimpotrivă, sunt bani destui în țara românească, și chiar și pentru ca statul să înceapă un program inteligent și flexibil de investiții publice productive. În teoria și practica socialismului democratic rolul statului e acela de a echilibra efectele pieței, nu (ca în socialismul de tip bolșevic) de a distruge complet piețele pentru a le înlocui cu planificarea statistă. Ori, unul dintre efectele majore ale liberalizării economiei de după 1990 a fost și sărăcirea accentuată a multor zone, în special din rural. Pentru că piețele nu ascultă decât de o logică, logica profitului, și în multe zone din România nu au găsit nici o motivație să investească, fiindcă se găseau profituri mai mari în alte părți. Statul e dator, măcar de dragul Constituției, să investească în aceste zone defavorizate pentru a genera viață economică și implicit viață socială și bunăstare. Se pot face investiții cu profil agricol (silozuri) sau cu profil industrial (mici unități de producție alimentară, industrie ușoară etc.) fără a se mai ajunge ca pe vremuri la investiții gigant de tipul combinatelor chimice, siderurgice etc. Se poate investi în unități de producție energetică (eoliene, solare etc.). De asemenea, legat de acest gen de investiții publice trebuie subliniat că nu e câtuși de puțin adevărat că „se va opune Uniunea Europeană”. În Uniunea Europeană există nenumărate exemple de industrii de stat pe care nu vrea nimeni să le desființeze (de pildă SNCF, adică CFR-ul francez, e o societate de stat) și realitatea e că nici o țară nu s-a dezvoltat vreodată și nu se poate dezvolta dacă statul stă pasiv în fața resurselor în loc să le valorifice în folosul comunității. Pe lângă asta la nivel european Partidul Stângii Europene (PSE) din care și Alternativa noastră Socialistă face parte, susține fără rezerve dreptul statelor la a avea o politică economică proprie și se așteaptă ca din 2014 grupul europarlamentar al PSE să sară de 50 de eurodeputați, ceea ce ar constitui deja o forță de negociere ce nu va putea fi neglijată. Dacă vrem să mergem înainte Uniunea Europeană va trebui așadar să accepte dorințele românilor, și vom avea și aliați de partea noastră acolo. Toți cei care susțin că proiectele de investiții productive de stat sunt inoportune fiindcă „se opune UE” își ascund de fapt, în acest fel, lașitatea și incompetența. Noi nu trebuie să ne temem. În spatele nostru e o istorie care începe cu primii noștri socialiști și militanți pentru progresul social de la 1890. În spatele celor care ne contestă nu e decât un mare vid.

Note:

* Decizia justiției: http://tmb.ro/index.php/dosare_ecris?id_dosar=300000000535057. Cf. declarațiilor reprezentanților PS, partidul încă luptă la Curtea de Apel. Îi urăm succes!

** Decizia justiției: http://www.tmb.ro/index.php/dosare_ecris?id_dosar=300000000533213. Nu avem informații dacă reprezentanții PSDM continuă lupta la Curtea de Apel.

articol de Lucian Sârbu
membru în Biroul Executiv al Alternativei Socialiste