Am primit de la Silviu Somacu urmatorul fragment din memoriile marelui poet Pablo Neruda (1904 — 23 septembrie 1973) care m-a impresionat. Noi, comunistii ar trebui sa ne obisnuim cu persecutia din partea privilegiatilor. Textul pare sa fie scris in 1969. Poetul (1904 – 1973) a supravietuit doar doua saptamini puciului lui Pinochet. Alt 911 de care mass media noastra nu vorbeste
……………..
…De când am intrat în partid au trecut câţiva ani… Sunt mulţumit… Comuniştii alcătuiesc o familie bună… Au pielea tăbăcită şi inima călită… Pretutindeni primesc lovituri de ciomag… Lovituri destinate lor, în exclusivitate… Trăiască spiritiştii, monarhiştii, aberanţii, criminalii de toate categoriile … Trăiască filosofia fum fără trup… Trăiască câinele care latră şi muşcă, trăiască astrologii libidinoşi, trăiască lumea întreagă, în afară însă de patrioţi… Trăiască centurile de castitate, trăiască conservatorii, care de cinci sute de ani nu-si mai spală picioarele lor ideologice… Trăiască ploşnitele din aşezările mizere, trăiască groapa comună gratuită, trăiască anarho-capitalismul, trăiască Rilke, trăiască Andre Gide cu Corydonul său, trăiască orice fel de mysticism… Totul e în regulă… Toţi sunt viteji… Toate ziarele trebuie să apară… Toate se pot publica, în afară de cele patriotice. Toţi politicienii trebuie să intre în Santo Domingo eliberat… Toţi trebuie să se bucure de moartea sângerosului monstru, de moartea lui Trujillo, în afară însă de cei care au dus o luptă înversunată împotriva lui… Trăiască carnavalul, ultimele zile de carnival… Există măşti pentru toţi… Masca idealistului creştin, a celui de extremă stânga, a doamnei filotime şi a matroanei filantroape… Atenţie, însă, să nu cumva să intre comuniştii… Închideţi bine uşa… Să nu cumva să vă înşelaţi… Ei nu au nici un drept… Să ne ocupăm de partea subiectivă a lucrurilor, de esenţa omului, de esenţa esenţei… Aşa vom fi cu toţii multumiţi… Avem libertate… Ce mare este libertatea. Ei nu respectă, nu o cunosc… Libertatea de a te preocupa de esenţă… De esenţa esenţei…
…Aşa au trecut ultimii ani… A trecut moda jazz-ului,a sosit cea a soul-ului, am eşuat în postulatele picturii abstracte, războiul ne-a zguduit şi ne-a ucis… În privinţa asta totul a rămas la fel… Sau, poate, nu a rămas la fel?… După atâtea discursuri despre spirit şi după atâtea lovituri de măciucă în cap, ceva mergea rău… Foarte rău… Calculele dăduseră greş… Popoarele se organizau… Lupta de guerilă şi grevele continuau… Cuba şi Chile îşi dobândeau independenţa… O mulţime de femei şi bărbaţi cântau Intrnaţionala… Ce ciudat… Ce deprimant… Acum o cântă în chineză, în bulgară, în spaniola Americii… Trebuie luate măsuri urgente… Trebuie interzisă… Trebuie să se vorbească mai mult despre spirit… Să fie mai mult exaltată lumea liberă… Sunt necesare mai multe lovituri de măciucă… Trebuie să fie împărţiţi mai mulţi dolari… Lucrurile nu pot continua aşa… Între libertatea loviturilor de măciucă şi frica lui German Arciniegas… Iar acum Cuba… În propria noastră emisferă, chiar în jumătatea noastră de măr, bărboşii aceştia au acelaş refren… La ce ne mai foloseşte Christos?… De ce folos ne-au fost preoţii?… Nu mai poţi avea încredere în nimeni… Nici chiar în preoţi… Nu înţeleg punctele noastre de vedere… Nu văd cum ne scad acţiunile la Bursă…
…Între timp oamenii se caţără în cosmos… Pe lună rămân urme de pantofi… Totul luptă pentru schimbare, numai vechile orânduiri, nu… Viaţa vechilor orânduiri a luat naştere din imensele pânze de păianjen medievale… Pânze de păianjen mai tari ca fiarele unei.
Maşinării… Totuşi există oameni care cred intr-o schimbare, care au practicat schimbarea, care au făcut ca schimbarea să iasă victorioasă, să înflorească… La naiba… Primăvara este inexorabilă.
Gheorghita Zbaganu