La Consiliul Judeţean Vâlcea a avut loc prima întâlnire de lucru pentru salvarea Oltchim!

comitet-actiune-05112013– se preconizează o plângere penală la DNA împotriva administratorului judiciar –

Comitetul de Acţiune pentru salvarea Oltchim a avut ieri, la Consiliul Judeţean, o primă întâlnire de lucru. După cum v-am mai informat, la propunerea preşedintelui PAS, Constantin Rotaru, s-a format acest comitet de acţiune la care, iniţial, au achiesat preşedintele PRM Ion Nuică şi preşedintele PNŢCD, Iulian Iordăchescu. De asemenea, primii care au semnat iniţiativa de salvare a Oltchim, iniţiată de preşedintele Rotaru, au fost preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea şi vicepreşedintele acestei instituţii, Dumitru Persu. De altfel, şedinţa de lucru a fost găzduită de Consiliul Judeţean care a fost reprezentat de vicepreşedintele Dumitru Persu. Alături de Comitetul de Acţiune s-a aflat şi vicepreşedintele Cartel Alfa, Ionel Vâncea. Ieri, la şedinţa de lucru, am constatat că numărul celor care s-au alăturat Comitetului de acţiune pentru salvarea Oltchim s-a mărit. A venit lângă iniţiatori preşedintele Partidului Verde, Valerian Croitorescu, dar şi sindicaliştii de la Sindicatul Liber Oltchim în frunte cu preşedintele Mihai Diculoiu. Şedinţa de lucru a început cu o scurtă prezentare a situaţiei dezastruoase în care se află combinatul vâlcean, prezentare făcută de liderul de sindicat Mihai Diculoiu. Apoi, cei prezenţi au anunţat că această primă şedinţă de lucru are ca scop încheierea unui protocol între Comitetul de Acţiune pentru salvarea Oltchim, sindicatele de pe Platforma Chimică şi mass-media locală. Protocolul este doar un draft, el putând suferi îmbunătăţiri. Scopul său este de a fi organizate acţiuni comune în vederea punerii presiunii pe guvernanţi pentru soluţionarea favorabilă a situaţiei Oltchim. De altfel, Comitetul de Acţiune pentru salvarea Oltchim cheamă alături în demersul său oameni de cultură, parlamentari, autorităţi locale, muncitori, toată societatea civilă din judeţul Vâlcea. Din capul locului, cei trei iniţiatori ai Comitetului de Acţiune – Constantin Rotaru, Ion Nuică şi Iulian Iordăchescu, dar şi Valerian Croitorescu – au ţinut să precizeze că acţiunea lor nu are nici o culoare politică, ci un scop comun cu al vâlcenilor, salvarea Oltchim. De asemenea, preşedintele Rotaru a ţinut să precizeze că acest Comitet de Acţiune nu este făcut împotriva nimănui, ci că încearcă să atragă atenţia asupra importanţei Oltchimului pe de o parte în viaţa socială şi economică a judeţului şi, în acelaşi timp, să ajute autorităţile locale şi guvernamentale să rezolve problema Oltchim. Cu toţii au ajuns la concluzia că, dacă nu există unitate în judeţul Vâlcea, Oltchimul nu poate fi salvat. O propunere a venit tot din partea lui Constantin Rotaru care a afirmat că ar trebui făcută o plângere penală împotriva administratorilor judiciari care n-au respectat în totalitate legea insolvenţei la Oltchim şi care au desfăşurat acţiuni care duc încet, dar sigur, la falimentul Oltchim, închiderea combinatului, oferirea pe tavă a acestui acţionarului minoritar PCC şi vinderea la fiare vechi a instalaţiilor de pe Platforma Chimică. Concluzia trasă din această primă întâlnire de lucru a fost că ministrul Economiei, Andrei Gerea, trebuie determinat să-şi ţină promisiunea de a veni la Vâlcea, pe Platforma Chimică, pentru a vedea situaţia reală. Se pare că vizita ministrului Gerea este aşteptată în această săptămână. De asemenea, cu toţii au concluzionat că trebuie să întocmească un program de acţiune comun care să pună presiune pe guvernanţi, să vină cu soluţii pentru ca Oltchimul să fie salvat.

Gabi Bercea

— Articol apărut inițial în Viața Vâlcii, 5 nov. 2013