Scrisoare deschisa catre salariatii OLTCHIM

Scrisoare deschisa catre salariatii OLTCHIM

Stimaţi chimişti,

Fac politică începând cu 22 decembrie 1989. A fost momentul în care am înţeles că, în realitate, în acele zile avea loc o lovitură de stat şi că cei mai mulţi dintre cei care se perindau pe micul ecran erau trădători de ţară. Tot ce s-a întâmplat între timp a demonstrat că am avut dreptate.

În toată această perioadă am stat la distanţă faţă de OLTCHIM pentru că nu am vrut să dau naştere la nicio discuţie. Nici politică, nici contracte comerciale, nici sponsorizări, nimic. Nu am nimic de apărat, în afară de faptul că sunt vâlcean şi mă simt şi eu, alături de voi, proprietar şi, în plus, mi-aş dori ca moştenirea primită de la părinţi să o lăsăm copiilor noştri.

Diferenţa dintre politica pe care o fac eu şi politica făcută de toate celelalte partide care s-au tot perindat la putere este aceea că ei fac politică pentru bani în timp ce eu fac politică pentru omul de rând. Nu am interese personale, interesele mele se confundă cu interesele omului de rând adică ale celui care îşi câştigă existenţa prin muncă cinstită. N-am fost şi nu voi fi reprezentantul celor care prin furt, inginerii financiare, speculă sau aranjamente de tip mafiot reuşesc să strângă averi nemeritate din puţinul celor mulţi şi amărâţi.

Până acum m-am limitat la a face declaraţii în favoarea OLTCHIM-ului, a dreptăţii şi adevărului, dar în acest moment simt că nu mai pot sta deoparte şi declar că mă alătur eforturilor dumneavoastră în rezolvarea situaţiei cu care vă confruntaţi în aceste zile.

Aud tot mai des afirmându-se că nu trebuie să amestecăm politicul în economic. Eu spun că dacă nu facem noi politica economică în interesul oamenilor de rând atunci fac ei politică în interesul lor şi a structurilor lor mafiote.

 

Întotdeauna am avut sentimente de admiraţie şi respect faţă de OLTCHIM, companie de talie europeană şi mondială construită cu mari eforturi, de părinţii noştri, de vâlceni.Sunt convins că, la fel ca mine, mulţi vâlceni i-au privit cu oarecare invidie pe salariaţii OLTCHIM-ului pentru şansa lor de a lucra într-o asemenea întreprindere. Au fost şi foarte multe momente în care, ca vâlcean, m-am mândrit cu OLTCHIM-ul. Nu a fost loc în România, şi nu numai, în care să spun că sunt vâlcean şi să nu se fi făcut cel puţin o aluzie apreciativă la OLTCHIM.

 

C H I M I Ş T I !

MANIFEST PENTRU SALVAREA OLTCHIM

Când spui OLTCHIM, automat, gândul îţi zboară ori la întreprindere, ori la minunata echipă de handbal, ori la amândouă, în acelaşi timp. Două campioane: OLTCHIM campioana chimiei româneşti care a câştigat multe confruntări cu întreprinderile de profil din Europa şi din lume şi OLTCHIM campioana handbalului feminin românesc şi european.

Totul a fost frumos, câteodată, chiar prea frumos. Întreprindere mare, produse competitive pe piaţă, lucrători profesionişti, salarii şi sporuri pe măsură şi, poate cel mai important, singura întreprindere care a rezistat cutremurelor provocate în economia noastră de toate guvernele postdecembriste care şi-au stabilit ca obiective prioritare: desfiinţarea locurilor de muncă şi scăparea de întreprinderile cu capital de stat prin, într-o primă fază, înstrăinarea lor şi, în numai câţiva ani, demolarea şi vinderea acestora la fier vechi. Întotdeauna am fost atent la politicile manageriale ale OLTCHIM-ului prin care au fost dejucate încercările guvernanţilor, începând cu guvernul Ciorbea, de a înstrăina şi lichida această perlă a chimiei româneşti şi, recunosc, nu am fost de acord cu ele, dar, de cele mai multe ori, având în vedere că sunt momente în care scopul scuză mijloacele, le-am apreciat.

Ultimii zece ani au fost din ce în ce mai grei. Se ştie că e imposibil să rezişti pe piaţă în condiţiile în care proprietarul, în cazul nostru guvernul, îţi este ostil.

Prin inginerii de tot felul, mare parte din capitalul întreprinderii a fost înstrăinat, minoritarul a început să pună condiţii, în timp ce majoritarul, adică guvernul, făcându-se că nu are altă soluţie, s-a predat lui. Au hotărât privatizarea şi pentru a fi siguri de reuşita deplină, a se înţelege: să fie luată de cine trebuie şi pe nimic, au oprit producţia, au trimis salariaţii acasă şi au creat imaginea aceea care să ne facă bucuroşi că a venit unul, mai milos, să ne ia perla chimiei româneşti. Eventual, să-i mai dăm şi ceva bani pentru a o vinde la fier vechi.

 

I-am privit pe salariaţii OLTCHIM-ului. Total dezorientaţi. Pentru prima dată, total dezorientaţi. I-am văzut şi pe vânătorii de recompense şi pescuitorii în ape tulburi.

E firesc să se întâmple astfel. Totdeauna, la OLTCHIM, a fost cineva care le rezolva pe toate. Acum sunt singuri în faţa dezastrului.

Am fost şocat de lipsa de viziune, de implicare şi de voinţă a autorităţilor locale. Conştientizează ei cum vor arăta municipiul Rm.Vâlcea şi judeţul Vâlcea fără OLTCHIM?

S-au limitat să spună că vor avea grijă ca privatizarea să fie transparentă, transparenţă care, din întâmplare, a fost asigurată de Dan Diaconescu.

I-am auzit şi pe reprezentanţii salariaţilor că sunt de acord cu privatizarea. Ei nu au înţeles nici acum ce înseamnă privatizarea? Nu numai că nu există nicio întreprindere în România care, în urma privatizării, să lucreze la nivelul celui mai prost an al său de până în 1989, dar cele mai multe au fost închise şi chiar rase de pe faţa pământului. Exemplele sunt numeroase şi lângă noi: CPL, 11 IUNIE, FINCA DRAGAŞANI, MASE PLASTICE DRAGAŞANI sunt numai câteva dintre ele.

Manifestanţii din Piaţa Universităţii scriau pe o pancartă: „PRIVATIZAREA UCIDE”. Salariaţii OLTCHIM-ului sunt primii care trebuie să conştientizeze că acest trist adevăr este valabil şi în cazul lor.

I-am auzit pe unii salariaţi că, până la urmă, dacă n-au ce face, sunt gata să primescă acele salarii compensatorii, salarii otrăvite, şi acceptă să plece acasă.

Da, dar stimate chimist, la copiii, nepoţii şi strănepoţii tăi te-ai gândit? Părinţii tăi s-au gândit la tine atunci când au acceptat să renunţe la multe plăceri trecătoare şi au ales să muncească din greu pentru a construi această întreprindere. Au ales bucuria de a avea posibilitatea să-ţi lase ţie, copilului lui, şi copiilor copiilor lui, această frumoasă moştenire. Şi tu ce faci? Te predai atât de uşor?

Am văzut salariaţi ai OLTCHIM-ului speriaţi. Motivele sunt reale şi întemeiate. Cel mai periculos lucru este că fiecare salariat se simte singur în faţa greutăţilor.

Cum să fiţi singuri?

În primul rând că sunteţi câteva mii de oameni care împărtăşesc aceeaşi soartă. Dacă vă uniţi şi vă organizaţi putem forma o forţă de netrecut.

Ce cred eu că trebuie să faceţi?

Să mergeţi la întreprindere. Toţi. În toate secţiile.

Să staţi de vorbă şi să conştientizaţi că întreprinderea este a voastră. OLTCHIM-ul este al vostru şi al nostru.

Dacă părinţii noştri au avut capacitatea să gândească, să proiecteze, să construiască şi să exploateze profitabil această întreprindere, voi, salariaţii de azi, de ce nu aţi fi în stare să o faceţi? Nu sunteţi lăsaţi! Şi? Nu trebuie să-i mai lăsăm pe alţii să hotărască în locul nostru.

Mai mult, pentru că OLTCHIM-ul este şi al nostru, al vâlcenilor, să-i obligăm pe guvernanţi să nu mai execute orbeşte nişte comenzi care, pe fondul lor, sunt antisociale, gangstereşti, antiromâneşti.

Alegeţi-vă liderii pe secţii! Adevăraţi lideri care să vă reprezinte interesele. Începeţi munca chiar şi fără salariu.

Învăţaţi să vă purtaţi ca proprietari.

Hoţii să plece unde vor!

dr. ec. Constantin Rotaru
Președintele Partidului „Alianța Socialistă”

P.S.

Motivul principal pentru care am ales să candidezîn Colegiul 2 Rm. Vâlcea –sud pentru Camera Deputaţilor a României este şi acela că îmi doresc să mă implic din toate punctele de vedere în acţiunea de salvare a OLTCHIM-ului.

05 11 2012