Acasă > Dosar „22 Decembrie” > 22 Decembrie 2014 – Veniți să comemorăm decesul Clasei Muncitoare?!

22 Decembrie 2014 – Veniți să comemorăm decesul Clasei Muncitoare?!

– de Lucia Stanciu

Pentru fiecare dintre noi luna decembrie ar trebui să fie luna cea mai frumoasă a anului, luna sărbătorilor, luna bucuriei copiilor, luna albului zăpezii și, mai presus de toate, luna renașterii speranței că anul care vine va fi mai bun decât cel care pleacă.

Pentru mine și tovarășii mei luna decembrie este o lună mai puțin veselă, este luna bilanțurilor, este luna în care toți oamenii de stânga, cei care simt și luptă conștient pentru mai binele general, constată cu amărăciune zădărnicia eforturilor lor în fața „eficienței autorităților” din țară și de aiurea. Și oricât de puternici și optimiști am fi încă, uneori speranțele noastre se năruie în fața acestui zid construit timp de 25 de ani de implementatorii capitalismului neoliberal, zid ce înconjoară o colonie europeano-americană, o Românie care nu mai este a poporului român, o Românie locuită de o populație care nu mai știe să citească (adeseori, chiar la propriu), o Românie în care tot ce s-a putut distruge s-a distrus și ce nu s-a putut distruge a rămas în folosul altora, nu al proprietarilor de drept, adică al celor care au conservat și au dezvoltat o Românie a tuturor românilor.

A fost acel sinistru sfârșit de decembrie 1989 când, parcă sfidând speranțele lui Marx legate de conștiința clasei muncitoare, tocmai clasa noastră muncitoare a fost cu ușurință înșelată și, cât ai clipi, a pierdut totul, a abdicat în urlete de bucurie de la poziția privilegiată pe care și-o dobândise prin propria-i muncă.

Nu mă voi lansa în speculații teoretice despre proletariat sau clasă muncitoare și nici în evocări ale anilor în care politicienii chiar s-au ocupat de dezvoltarea industriei românești, de formarea profesională a clasei muncitoare și de asigurarea condițiilor de muncă și de viață ale acesteia.

Este suficient să aud sau să citesc informațiile publice privind numărul întrepriderilor distruse, a subramurilor industriale dispărute, a piețelor de desfacere pierdute, a creanțelor României Socialiste nerecuperate sau recuperate de „capitaliștii de succes” ai anilor ’90 și, ca om care are o imagine reală a zilelor loviturii de stat și a celor imediat următoare, să mă întreb:

– Unde era Clasa Muncitoare în acele zile? Am auzit un răspuns – „Ceaușescu să ne ierți că-n decembrie am fost beți!”, dar nu ține!;
– Cum a putut ea să se sinucidă la îndrumările unui celebru regizor de filme istorice?;
– Cum a putut ea să creadă că o industrie care a susținut o dezvoltare fără precedent și a plătit toată datoria externă este „UN MORMAN DE FIARE VECHI”?;
– Cine au fost atunci conducătorii clasei muncitoare și ce fac ei astăzi?.

Desigur sunt întrebări retorice. Răspunsurile sunt deja clare, au învins cei ce au deținut mijloace și tehnici superioare de manipulare, de comunicare, de mituire, de intimidare, de amenințare, de umilire, de dezumanizare, într-un cuvânt de distrugere din interior a sistemului politic pentru a putea distruge sistemul economic și a transforma țara într-o colonie.

Cine a pierdut cel mai mult? Evident, clasa muncitoare care a dispărut complet ca și concept și, din păcate, a dispărut aproape complet și la propriu.

De câte ori mă gândesc la clasa muncitoare îmi amintesc cu emoție un film italian, pe care l-am vizionat pe vremea când eram o tânără ingineră și speram ca prin munca mea de cercetător științific în automatizări miniere să ajut și eu la ușurarea muncii în subteranele bogate ale patriei.

Filmul se numea „La classe operaia va in paradiso”, Clasa muncitoare merge în paradis, era regizat de Elio Petri și avea o distribuție foarte bună. Filmul este o frescă a muncitorimii italiene, „sclavă din punct de vedere politic”, prinsă în lupta dintre ideologii și jocuri de interese. Sintetic, acțiunea se petrecea într-o fabrică italiană, eroul principal, Lulu Massa jucat de celebrul actor Gian Maria Volonte, își pierde un deget într-un accident de muncă și chinuit de suferințele de la muncă și din familie devine un cunoscut agitator pentru drepturile muncitorilor. Deși într-un tîrziu reușește să revină la vechiul său loc de muncă, într-o noapte are un vis în care se regăsește în fața peretelui dintre realitate și nebunie sau Paradis, reușește să-l spargă dar în spatele peretelui nu este nimic.

Astfel, în anii ‘70 făceam cunoștință cu situația muncitorilor din capitalism și ne bucuram că ai noștri trăiesc la polul opus, acum constatăm cu tristețe că și ai noștri au ajuns în fața zidului și cei care îl sparg constată că dincolo nu găsesc nimic mai bun.

Vă chem pe toți care mai aveți încă o gândire de stânga să spargem zidul care ne ține în interiorul acestei colonii și să refacem onoarea și statutul adevăratei Românii.

Vărsați o lacrimă sau turnați o picătură de vin pe „MORMÂNTUL Clasei Muncitoare” și veniți alături de noi, de membrii și simpatizanții Partidului Alternativa Socialistă, să luptăm pentru toți oamenii muncii, pentru toți cei ce trăiesc din rezultatele muncii lor!

04.12.2014

Partidul stanga europeana

Descarcă aici Document politic adoptat la al 5-lea Congres al Partidului Stânga Europeană (PSE)

Manifest - Program

Afiliere internațională

European Left

Fiți alături de noi pe Facebook