Acasă > Despre PSR > Istoricul partidului

Istoricul partidului

1893 – se înființează primul partid al muncitorilor din România, Partidul Social Democrat al Muncitorilor (PSDMR)

1899 – lipsit de bază legală pentru a putea participa la viața democratică a vremii (nu exista vot universal), PSDMR se destramă și o parte a liderilor („socialiștii generoși”)vor trece la PNL

1910 – se înființează Partidul Social Democrat Român (PSDR), cu o parte a vechilor lideri PSDMR și cu noi lideri. Ca și vechiul partid, nici acesta nu are o influență politică ridicată, din cauza votului cenzitar, dar participă activ la viața socială a țării. Partidul adoptă oficial o poziție pacifistă.

1916-1918 – sub ocupația Puterilor Centrale, socialiștii români sunt singurii care au curaj să organizeze proteste de stradă. De altfel în București rămăseseră numai politicienii filo-germani.

1918, decembrie – PSDR se transformă în Partidul Socialist Român („socialiștii”). Are loc reprimarea violentă a manifestației din 13 decembrie, în urma căreia este ucis unul din liderii istorici, I. C. Frimu. Guvernul epocii vrea să interzică partidul sub acuza de „bolșevism” dar procesul intentat celor peste 50 de lideri arestați se sfârșește penibil pentru autorități. Sub presiunea opiniei publice, populația obține drepturi importante.

1921, mai – desprinderea facțiunii comuniste, care formează Partidul Comunist din România (PCdR). Pentru mai bine de două decenii oamenii muncii din România vor suferi ca urmare a diferendelor dintre cele două mari partide care își vor disputa dreptul de a-i reprezenta politic, Partidul Socialist (social-democrat) și Partidul Comunist. Singurii câștigători ai acestei stări de fapt vor fi reprezentanții burgheziei interbelice.

1924 – interzicerea PCdR după gravele incidente de la Tatar-Bunar. PCdR încetează să mai existe de facto ca partid românesc și comuniștii sunt trimiși la închisoare cu sutele. Rolul politic al PCdR e preluat de o secție a Komintern care va dirija activitatea de la Moscova.

1925 – înființarea unui partid-paravan al comuniștilor români, Blocul Muncitoresc-Țărănesc (BMȚ).

1927 – reunirea mișcării socialiste din România în cadrul Partidului Social-Democrat (PSD)

1928 – PSD obține cel mai bun rezultat electoral din perioada interbelică, datorită alianței cu PNȚ. Sunt trimiși în parlament 11 deputați socialiști – un mare succes pentru România. Totuși, guvernarea PNȚ se va dovedi una dintre cele mai corupte („afacerea Skoda”) și antimuncitorești, mânjindu-se cu sângele muncitorilor de la Lupeni ’29 și Grivița ’33. Alianța cu PNȚ se dovedește astfel o gravă greșeală făcută de PSD.

1931 – mare succes electoral al BMȚ care obține 130.000 de voturi prezentând candidați în mai puțin de jumătate din județe. Autoritățile vremii vor fi obligate să le recunoască 73.000 de voturi (2,52%), ceea ce le dădea comuniștilor dreptul de a trimite în parlament nu mai puțin de 5 deputați, dar ulterior, prin mizerabile manevre antidemocratice, toți deputații BMȚ vor fi invalidați. De remarcat că în 1931 și PSD a obținut 2,9%, ceea ce însemna că, dacă ar fi candidat împreună într-un front unic, partidele muncitorești ar fi devenit una dintre principalele forțe politice ale țării.

1933 – după grevele de la Grivița, BMȚ este interzis și se reiterează interdicția împotriva PCR. Comuniștii sunt arestați pe capete și reprimați cu duritate. Guvernul decretează stare de asediu.

1938 – dictatura carlistă interzice toate partidele politice

1944, 23 august – reapariția partidelor politice. Se reînființează oficial atât PSD, cât și PCR.

1946 – pentru prima oară după mai bine de 25 de ani socialiștii și comuniștii români (PSD și PCR) participă la alegeri sub liste comune. Doar o mică facțiune din PSD, sub conducerea lui Constantin Titel-Petrescu și sub denumirea de Partidul Social Democrat Independent (PSDI), refuză fuziunea cu PCR. Activitatea PSDI va fi interzisă câțiva ani mai târziu.

1948 – PSD și PCR fuzionează. Se naște Partidul Muncitoresc Român (PMR). Este prima oară când se reunesc partidele tradiționale ale muncitorimii după ruptura din 1921.

1965 – PMR redevine Partidul Comunist Român (PCR)

1989 – Revoluția din decembrie are ca efect interzicerea activității PCR (în ianuarie 1990) fără să se țină cont de faptul că de fapt PCR era depozitarul, prin forța lucrurilor, al unei tradiții benefice, socialiste și patriotice, de aproape un secol. Astfel, tocmai muncitorii, care au ieșit masiv în stradă împotriva dictaturii ceaușiste, sunt lipsiți de dreptul de a avea un partid cu o tradiție proprie.

1991 – într-un peisaj lipsit de partide declarate „de stânga”, cu un PSD reînființat de Sergiu Cunescu și având o slabă reprezentativitate, apare Partidul Socialist al Muncii (PSM), singurul partid politic care are curajul să-și asume preluarea tradiției ucise odată cu interzicerea PCR.

1992 – PSM obține 350.000 de voturi și intră în parlament, ceea ce provoacă panică în cercurile reacționare ale vremii. Din 1993 începe acţiunea de dezbinare a Partidului Socialist al Muncii prin înfiinţarea, prin desprindere de PSM, a nu mai puțin de 7 noi partide socialiste [(Partidul Socialist Român (PSR), Partidul Muncitoresc Român (PMR), Partidul Socialist (PS), Partidul Socialist Muncitoresc Român (PSMR), Partidul Socialist al Renaşterii Naţionale (PSRN), Partidul Socialist Unit (PSU), Partidul Stânga Unită (PSU)]

1996 – divizat și slăbit, PSM nu mai reușește să treacă de pragul electoral; PSM+partidele amintite mai sus au obținut împreună la alegerile din 1996 peste 7% (750.000 de voturi), ceea ce ar fi reprezentat o evoluție remarcabilă față de 1992, dar cu toate acestea nici unul nu a mai intrat în Parlament fiindcă voturile s-au împărțit între cele 8 partide produse prin divizarea PSM

2003 – noul preşedinte al PSM, Ion SASU, hotărăşte dizolvarea PSM, aceptând fuziunea prin comasare a acestuia de către partidul de guvernământ din acea perioadă, adică fostul Front al Salvării Naționale (FSN), transformat în Frontul Democrat al Salvării Naționale (FDSN), ulterior în Partidul Democrației Sociale din România (PDSR) și, după înghițirea micului partid social democrat refondat de Sergiu Cunescu, în PSD

23 august 2003, o parte a membrilor PSM se reorganizează şi reînfiinţează partidul sub denumirea Partidul „Alianţa Socialistă” (PAS), lor alăturându-li-se şi foşti membri ai PS, PSMR sau PSRN.

2004 – Partidul devine membru fondator al Partidului Stângii Europene și reprezentantul din România al PSE.

2009 – Candidatul Partidului „Alianța Socialistă” la președinție, Constantin Rotaru, obține peste 43.000 de voturi

2010 – la congresul din 2010 se încearcă modificarea denumirii partidului în Partidul Comunist Român, dar modificarea nu e acceptată la tribunal

2012 – Partidul „Alianța Socialistă” obține la alegerile locale peste 23.000 de voturi și câteva zeci de consilieri locali. Lipsit de mijloace materiale puternice, participă la alegerile generale din decembrie cu doar 20 de candidați, pentru a căror candidatură este obligat conform legilor să plătească autorităților peste 15.000 de euro (nerambursabili). Dacă ar fi reușit să alinieze candidaturi complete în toate circumscripțiile (adică 452) partidul ar fi trebuit să dispună de cel puțin 360.000 de euro.

2013, 1 decembrie – Partidul Alianța Socialistă devine Partidul Alternativa Socialistă prin fuziunea cu Alternativa Socialistă. Astfel, PAS rămâne singurul partid socialist de pe scena politică.

2014 – pentru prima oară după 2004 PAS reușește să participe la ambele scrutinuri electorale desfășurate în același an electoral: alegerile europarlamentare și alegerile prezidențiale.

2015, 30 aprilie – Partidul Alternativa Socialistă devine Partidul Socialist Român.

Alegeri Parlamentare 2016

Descarcă aici formatele pentru listele de semnături

Afiliere internațională

European Left

Fiți alături de noi pe Facebook