EXPUNERE DE MOTIVE
Dezvoltarea bazei economice a societății, științei și culturii, ridicarea nivelului de viață materială și culturală a fiecărui cetățean nu pot avea loc decât într-o societate care militează pentru consolidarea și lărgirea permanentă a drepturilor și libertăților celor ce muncesc, printre care și dreptul de proprietate personală.
Statul ocrotește veniturile și economiile provenite din muncă, precum și celelalte bunuri care potrivit prevederilor Constituției pot forma obiect al dreptului de proprietate personală.
În ultimii ani s-au manifestat numeroase fenomene extrem de negative, cum sunt cele legate de activitățile de înavuțire a unor persoane, de acumulare de bunuri prin acțiuni și mijloace ilegale, în special, prin distrugerea și însușirea bunurilor și proprietăților statului. Asemenea interese egoiste, străine eticii și principiilor de echitate și justiție socială, într-o societate normală, nu pot fi tolerate sub nici o formă.
În societatea noastră, veniturile obținute trebuie să fie în concordanță cu munca depusă, cu rezultatele efective ale activității fiecăruia, iar avutul personal trebuie să fie dobîndit din venituri licite.
Acumularea de bunuri din venituri neprovenite în mod legal este de natură a transforma proprietatea personală într-un instrument de exploatare a muncii altora sau de speculă.
În vederea înlăturării unor asemenea situații și în scopul de a apăra proprietatea publică și privată a statului și de a ocroti proprietatea personală provenită din muncă, se impune instituirea unui control asupra provenienței bunurilor pe care persoanele fizice le-au dobîndit în mod licit.
Potrivit legii, este supusă controlului proveniența averii oricărei persoane fizice, dacă sînt date sau indicii că există o vădită disproporție între valoarea bunurilor acesteia și veniturile sale și nu se justifică dobîndirea licită a bunurilor.
Reglementarea adoptată nu are în vedere situațiile în care din probele efectuate rezultă că bunurile provin din săvărșirea unei infracțiuni pentru care persoana fizică poate fi urmărită, în acest caz urmînd a se aplica dispozițiile legii penale.
Valoarea bunurilor a căror proveniență nu este justificată este supusă unui impozit de 80%.
Pentru descoperirea și sancționarea cazurilor la care se referă legea și, totodată pentru a preveni denunțările neîntemeiate și a apăra onoarea, demnitatea și proprietatea personală, se instituie o anumită procedură în ce privește declanșarea controlului, organele de cercetare și judecare a unor astfel de cauze, modul de soluționare a sesizărilor, precum și stabilirea răspunderii celor care fac afirmații mincinoase cu privire la proveniența bunurilor unei persoane fizice.
Astfel, controlul poate începe numai pe baza unei sesizări scrise și semnate și numai după ce din relațiile obținute de la denunțător și organele de stat și obștești rezultă date că între valoarea bunurilor persoanei în cauză și veniturile acesteia există o disproporție vădită.
Legea prevede ca, pe lângă fiecare judecătorie,să ființeze cîte o comisie de cercetare formată din: un judecător de la judecătorie, desemnat de președintele tribunalului județean, în calitate de președinte; un procuror de la parchetul local, desemnat de procurorul șef al parchetului județean, un delegat desemnat de directorul administrației financiare județene, un delegat al inspectoratului județean de poliție și trei consilieri locali din consiliul municipal, orășenesc sau comunal ori de sector al municipiului București, ca membri.
În mod corespunzător, la nivelul fiecărui județ, pe lângă Tribunalul județean, se formează comisia județeană formată din: doi judecători desemnați de președintele tribunalului, dintre care unul este președinte, un procuror desemnat de procurorul șef al Parchetului de pe lângă Tribunalul Județean, un delegat al administrației financiare județene și trei consilieri județeni, ca membri. O atare comisie va funcționa și în municipiul București.
Cercetarea cauzelor privind controlul provenienței bunurilor se face de către comisii ce vor funcționa pe lîngă judecătorii. În felul acesta comisia, fiind mai aproape de locul unde s-a desfășurat activitatea supusă controlulu,i are posibilități sporite de a strînge, într-un termen cît mai scurt, probele necesare pentru stabilirea situației de fapt.
Recursurile împotriva încheierilor de clasare se vor soluționa de comisiile județene de pe lîngă Tribunalul Județean. Aceste comisii au dreptul ca, în cauzele clasate, să dispună, în termen de cel mult un an, pe baza unei noi sesizări, reluarea cercetărilor.
Ca urmare a verificărilor, comisia – după cum proveniența bunurilor este sau nu justificată – clasează cauza sau o trimite judecătoriei competente spre soluționare, prezența procurorului fiind obligatorie. Judecătoria hotărăște fie închiderea dosarului, dacă stabilește că proveniența bunurilor este justificată, fie – în caz contrar – sesizarea Ministerului Finanțelor pentru a aduce la îndeplinire măsura de a se urmări realizarea impozitului de 80%.
În ce privește persoanele care la data controlului sînt demnitari, verificarea sesizărilor se face de o comisie formată din doi judecători de la Înaltea Curte de Casație și Justiție dintre care unul ca președinte, un procuror din Parchetul General, un delegat al Ministerului Finanțelor, și trei deputați, ca membri; verificarea sesizărilor fiind condiționată de încuviințarea camerelor reunite ale Parlamentului.
Judecarea cauzelor referitoare la aceste persoane este de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție. În vederea realizării unui control mai exigent și, totodată, a garantării intereselor legitime ale persoanelor în cauză, precum și a stabilității relațiilor juridice, se prevăd următoarele dispoziții:
- obligația ca sesizarile organelor financiare, a celor de urmarire penala sau a instanțelor judecatorești sa fie însoțite de datele pe care aceste organe le dețin;
- extinderea controlului și asupra celuilalt soț, în ce privește bunurile comune, în cazul în care controlul se face și asupra acestei categorii de bunuri;
- obligația administrației financiare de a avea o poziție activa în cauzele privind controlul provenienței bunurilor și dreptul comisiei de cercetare ca, din oficiu, să efectueze cercetari locale și să dispună efectuarea unor expertize tehnice ori contabile;
- interdicția ca persoana cercetată să facă probă cu martori împotriva propriei sale recunoașteri sau pentru stabilirea altui preț decît cel prevazut în act;
- interdicția ca persoana cercetata sa faca proba cu înscris sub semnatura privata pentru stabilirea altui preț decît cel prevazut în actul autentic;
- obligația pentru comisia de cercetare sau instan?a de judecata ca, atunci cînd se urmarește a se face dovada provenienței bunurilor prin împrumuturi, donații, vînzari-cumparari sau alte asemenea acte, sa se examineze și posibilitațile materiale ale persoanelor de la care cel supus controlului pretinde ca a primit sume de bani sau bunuri.
Potrivit acestor reglementări, persoanele obligate prin hotărîre judecătorească definitivă la plata impozitului de 80 la sută nu vor mai putea ocupa niciodată funcții de gestionar, de control financiar, de conducător al unei instituții publice sau de demnitate publică, indiferent de data hotărîrii.
De asemenea, sunt prevăzute și sancțiuni disciplinare pentru angajații cu funcții de conducere și șefii compartimentelor de personal din instituțiile publice, regiile autonome și societățile comerciale cu capital de stat care nu sesizează comisiile de cercetare atunci când cunosc că unii salariați fac cheltuieli peste nivelul veniturilor realizate, precum și amenzi judiciare împotriva martorilor care nu se prezintă sau a experților care nu-și îndeplinesc îndatoririle ce le revin în cadrul cauzelor de control.
Ținîndu-se seama de dificultățile de justificare a provenienței bunurilor dobîndite la o dată prea îndepărtată, dar și de realitățile socio-istorice din România, va fi supusă controlului, în condițiile legii, proveniența averii dobîndite după data de 1 ianuarie 1990.
Având în vedere că legislația în vigoare privind combaterea actelor de corupție și de verificare a veniturilor dobândite în mod ilicit este făcută cu încălcarea principiilor referitoare tratamentul egal la care trebuie să fie supusă fiecare cetățean sau la egalitatea în drepturi și obligații a fiecărui cetățean și faptul că viața a demonstrat eșecul total și fără șansa de reabilitare a actualei legislației, care este formulată astfel încât lasă impresia că este favorabilă celor care-și dobândesc fabuloasele venituri în mod ilicit, se impune adoptarea unei legi suple, simple și cât se poate de clară în exprimare.
Dacă actele normative în vigoare mimează verificarea bunurilor obținute în mod ilicit de către anumite categorii sociale și profesionale, actuala lege încriminează faptele legate de proveniența unor bunuri ale persoanelor fizice, care nu au fost dobîndite în mod licit și reglementează controlul provenienței unor bunuri ale persoanelor fizice, care nu au fost dobîndite în mod licit.
CAPITOLUL I
Dispoziții generale
Art. 1 – Poate fi supusă controlului, în condițiile prezentei legi, proveniența bunurilor oricărei persoane fizice, dacă sînt date sau indicii că există o vădită disproporție între valoarea bunurilor acesteia și veniturile sale și nu se justifică dobîndirea licită a bunurilor.
Controlul privește bunurile dobîndite după data de 1 ianuarie 1990, atât cele existente în patrimoniul persoanei în cauză, cât și cele înstrăinate cu titlu oneros sau cu titlu gratuit.
Art. 2 – Valoarea bunurilor a căror proveniență nu se justifică este supusă unui impozit de 80%. Prin justificarea provenienței bunurilor se înțelege obligația persoanei în cauză de a dovedi caracterul licit al mijloacelor folosite pentru dobîndirea sau sporirea bunurilor.
CAPITOLUL II
Modul de sesizare
Art. 3 – Controlul provenienței bunurilor prevăzute la capitolul I se face:
a) în temeiul sesizărilor, dacă sînt scrise și semnate, ale oricărei persoane fizice sau ale conducerii organizației la care persoana în cauză a prestat sau prestează vreo activitate, indiferent de natura acesteia;
b) la cererea persoanei căreia i s-au adus imputări publice în legătură cu proveniența bunurilor sale;
c) la sesizarea organelor financiare, a celor de urmărire penală sau a instanțelor judecătorești, dacă acestea dețin date, rezultînd din activitatea lor, cu privire la disproporția vădită dintre valoarea bunurilor și veniturilor unei persoane. Odată cu sesizarea se vor comunica și datele pe care aceste organe le dețin.
Dacă persoana în cauză este căsătorită, controlul urmează a se face și cu privire la bunurile comune, el extinzîndu-se și asupra celuilalt soț, referitor la această categorie de bunuri.
CAPITOLUL III
Comisia de cercetare
Art. 4 – Verificarea sesizărilor și a cererilor arătate la art. 3 se face de o comisie de cercetare, care funcționează pe lîngă fiecare judecătorie și este alcătuită din:
– un judecător de la judecătorie, desemnat de președintele tribunalului județean, în calitate de președinte;
– un procuror de la parchetul local, desemnat de procurorul șef al parchetului județean, un delegat desemnat de directorul administrației financiare județene, un delegat al inspectoratului județean de poliție și trei consilieri locali din consiliul municipal, orășenesc sau comunal ori de sector al municipiului București, ca membri.
Comisia are un secretar, desemnat de președintele judecătoriei dintre grefierii acestei instanțe.
Art. 5 – În cazul în care sesizarea este făcută potrivit art. 3 lit. a, comisia nu va începe cercetarea înainte de a fi chemat pe cel care a semnat sesizarea pentru a-i cere relațiile necesare cauzei, punîndu-i totodată în vedere dispozițiile art. 27 din prezenta lege, referitoare la consecințele afirmațiilor mincinoase.
Toate instituțiile publice, dar și persoanele juridice care dețin date utile rezolvării cauzei, sunt obligate să pună la dispoziția comisiei actele cerute și să dea relațiile necesare, chiar dacă prin dispoziții speciale se dispune altfel.
Dacă rezultă date sau indicii că între valoarea bunurilor persoanei în cauză și veniturile acesteia există vădită disproporție, comisia o citează și îi acordă un termen de cel mult 10 zile pentru a depune o declarație cu privire la toate bunurile prevăzute la art. 1 și la justificarea provenienței lor, în care va arăta și cîștigurile și cheltuielile anuale. Proveniența bunurilor persoanei care refuză să dea declarația arătată la alineatul precedent, precum și a bunurilor care au fost omise din această declarație, este considerată nejustificată, pînă la proba contrară.
Art. 6 – Comisia citează orice persoană care ar putea da relații utile pentru lămurirea provenienței bunurilor celui în cauză.
Cei care, după data de 1 ianuarie 1990, au dobîndit bunuri de la persoana în cauză vor fi ascultați în mod obligatoriu. Comisia poate și din oficiu efectua cercetări locale sau dispune efectuarea unor expertize tehnice ori contabile, pentru lămurirea cauzei.
Actele și lucrările comisiei nu sînt publice.
Persoana în cauză are dreptul să ia cunoștință de actele și lucrările dosarului.
Lipsa nejustificată a persoanelor prevăzute în alineatele precedente ori refuzul expertului de a primi lucrarea sau nedepunerea lucrării în termenul fixat ori refuzul de a da lămuririle cerute se sancționează cu amendă judiciară de la 250 la 1000 de lei.
Art. 7 – Dacă socotește necesar, comisia, prin încheiere, poate lua măsura indisponibilizării bunurilor persoanei în cauză și ale persoanelor cu care locuiește împreună și gospodărește în comun.
De asemenea, vor putea fi indisponibilizate bunurile pe care persoana în cauză le-a înstrăinat cu titlu gratuit după intrarea în vigoare a prezentei legi.
Art. 8 – Comisia hotărăște, în cel mult 45 de zile, prin încheiere motivată, cu majoritate de voturi: – trimiterea cauzei spre soluționare judecătoriei în raza căreia se află domiciliul persoanei în cauză, dacă constată că proveniența unor bunuri anume determinate sau o cotă-parte din valoarea bunurilor nu este justificată;
– clasarea cauzei, cînd constată că proveniența tuturor bunurilor este justificată;
– trimiterea cauzei la unitatea competentă a parchetului, dacă în legătură cu bunurile a căror proveniență este nejustificată, rezultă săvîrșirea unei infracțiuni.
Prin încheierea de clasare se dispune și ridicarea măsurii de indisponibilizare a bunurilor.
Încheierea de clasare se comunică persoanei în cauză, celei care a făcut sesizarea, procurorului șef al parchetului local și administrației financiare, în termen de 10 zile de la pronunțare.
CAPITOLUL IV
Instanța de judecată
Art. 9 – Președintele judecătoriei, primind dosarul, fixează termen de judecată cu precădere și dispune citarea tuturor părților care au fost chemate la comisia de cercetare. Administrația financiară este întotdeauna citată în proces și are obligația de a face toate diligențele pentru apărarea intereselor statului. Prezența procurorului este obligatorie. Judecătorul și procurorul care au făcut parte din comisia de cercetare nu pot participa la judecată.
Art. 10 – Judecătoria, dacă constată că proveniența unor bunuri anume determinate ori o cotă-parte din valoarea bunurilor nu este justificată, hotărăște trimiterea dosarului la administrația financiară, pentru urmărirea impozitului prevăzut de art. 2 alin. 1.
În judecarea cauzei instanța nu se limitează la bunurile și valorile menționate în actul de sesizare.
Dacă în legătură cu bunurile a căror proveniență este nejustificată rezultă săvîrșirea unei infracțiuni, judecătoria trimite dosarul la unitatea competentă a parchetului spre a vedea dacă este cazul să pună în mișcare acțiunea penală. Judecătoria, dacă constată că proveniența bunurilor este justificată, hotărăște închiderea dosarului.
CAPITOLUL V
Căi de atac
Art. 11 – Împotriva încheierii de clasare a comisiei de cercetare pot face recurs, în termen de 15 zile de la data comunicării, procurorul șef al parchetului local, administrația financiară și persoana care a făcut sesizarea.
Recursul se soluționează de o comisie care funcționează pe lîngă fiecare tribunal județean și este alcătuită din:
– doi judecători, desemnați de președintele tribunalului județean, dintre care unul în calitate de președinte;
– un procuror, desemnat de procurorul șef al parchetului județean, un delegat al administrației financiare și trei consilieri județeni, ca membri.
Comisia are un secretar, desemnat de președintele tribunalului județean dintre grefierii acestei instanțe.
Art. 12 – În cazul încheierilor de clasare rămase definitive prin nerecurare, comisia de pe lîngă tribunalul județean va putea dispune, în termen de cel mult un an, pe baza unei noi sesizări, reluarea cercetărilor de către comisia prevăzută la art. 4.
Art. 13 – Împotriva hotărîrilor judecătoriei, cei arătați la art. 11, precum și persoana ale cărei bunuri au fost supuse controlului, pot face recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, la tribunalul județean.
CAPITOLUL VI
Proceduri speciale
Art. 14 – În cazul în care persoana ale cărei bunuri ar urma să fie supuse controlului este demnitar, comisia de cercetare va fi formată din:
– doi judecători de la Înalta Curte de Casaație și justiție, desemnați de președintele acesteia, dintre care unul în calitate de președinte;
– un procuror din Parchetul Generală, un delegat al Ministerului Finanțelor și un deputat în Camera Deputaților, ca membri. Secretar al comisiei este un consultant, desemnat de președintele ÎCCJ.
Art. 15 – Comisia prevăzută la art. 14 nu poate proceda la verificarea sesizării sau cererii decît cu aprobarea camerelor reunite ale Parlamentului
Art. 16 – Judecarea cauzelor referitoare la demnitari este de competența ÎCCJ, Colegiul civil, cu recurs, care se va judeca de un complet compus din șapte judecători. Recursul se poate face, în termenul prevăzut la art. 11, de procurorul general, Ministerul Finanțelor, persoana care a făcut sesizarea și persoana ale cărei bunuri au fost supuse controlului.
Art. 17 – Comisia de cercetare și instanța de judecată, prevăzute în acest capitol, procedează potrivit prevederilor art. 5-10 inclusiv, ale căror dispoziții se aplică în mod corespunzător.
CAPITOLUL VII
Dispoziții finale
Art. 18 – Organele financiare vor ține o evidență distinctă a debitelor create în condițiile prezentei legi, vor lua măsuri pentru imediata și completa lor urmărire și vor raporta, periodic, Ministerului Finanțelor despre încasarea acestor debite.
Art. 19 – Procedura de cercetare și judecare a provenienței bunurilor începută împotriva unei persoane continuă împotriva moștenitorilor.
Cercetarea poate fi pornită și direct împotriva moștenitorilor, dar numai în termen de 3 ani de la data deschiderii succesiunii.
Moștenitorii răspund numai în limita valorii bunurilor dobîndite prin succesiune.
Art. 20 – Dacă cu ocazia urmăririi pornite pentru realizarea impozitului prevăzut de art. 2 alin. 1 se constată insolvabilitatea persoanei în cauză, administrația financiară, în vederea realizării impozitului, poate cere în justiție să se constate că actele prin care aceasta a înstrăinat bunuri cu titlu oneros sînt simulate.
De asemenea, administrația financiară va putea cere desființarea actelor prin care persoana în cauză a înstrăinat bunuri, cu titlu gratuit, în frauda drepturilor statului decurgînd din această lege.
Art. 21 – Dispozițiile prezentei legi se întregesc cu prevederile Codului de procedură civilă.
Proba cu martori nu poate fi admisă, împotriva propriei sale recunoașteri, persoanei ale cărei bunuri sînt supuse controlului.
În cazul înscrisurilor, persoana ale cărei bunuri sînt supuse controlului nu poate face proba cu martori pentru stabilirea altui preț decît cel prevăzut în act; de asemenea, ea nu poate face proba cu înscris sub semnătură privată pentru stabilirea altui preț decît cel prevăzut în actul autentic.
Dacă dovada provenienței bunurilor se face prin împrumuturi, donații, vînzare-cumpărare sau alte asemenea acte, se vor examina și posibilitățile materiale ale persoanelor de la care cel în cauză pretinde că a primit sume de bani sau bunuri.
Art. 22 – Persoana care a fost obligată, prin hotărîre judecătorească definitivă, la plata impozitului prevăzut de art. 2 alin. 1 nu vor mai putea ocupa niciodată funcții de gestionar, de control financiar, de conducător al unei instituții publice sau de demnitate publică, indiferent de data hotărîrii.
Evidența persoanelor obligate la plata impozitului prevăzut de art. 2 alin. 1 va fi ținută de Ministerului de Finanțe, pe baza comunicărilor făcute de instanțele judecătorești, comunicările se vor face și către unitățile sau instituțiile în cadrul cărora activează acele persoane.
Art. 23 – Angajații cu funcții de conducere, precum și șefii compartimentelor de personal din instituțiile publice care, având date sau indicii că există o vădită disproporție între valoarea bunurilor și veniturile unei persoane ce a prestat sau prestează vreo activitate în cadrul acelor unități, nu sesizează comisia prevăzută la art. 4, răspund disciplinar, dacă fapta nu constituie infracțiune.
Art. 24 – Sumele necesare pentru efectuarea expertizelor dispuse din oficiu se avansează dintr-un fond pus la dispoziția Ministerului Justiției, ele suportîndu-se de către acest minister în cazul clasării cauzei.
Art. 25 – Toate actele de procedură în această materie sînt scutite de orice taxă de timbru.
Art. 26 – Încheierea de clasare a comisiei de cercetare, sau, după caz, hotărîrea instanței de judecată prin care se constată că proveniența bunurilor este justificată, rămasă definitivă, va fi publicată într-un ziar, în extras, la cererea persoanei în cauză și pe cheltuiala entității care a făcut sesizarea sau inițiat acțiunea de cercetare a provenienței bunurilor.
Art. 27 – Fapta aceluia care, în sesizarea prevăzută de art. 3, face afirmații mincinoase cu privire la proveniența nejustificată a bunurilor unei persoane fizice constituie infracțiune și se sancționează cu pedeapsa prevăzută de Codul penal pentru denunțare calomnioasă.
Acțiunea penală se pune în mișcare la plîngerea prealabilă a persoanei vătămate sau la sesizarea comisiei de cercetare ori a instanței de judecată.
Art. 28 – Ori de cîte ori, în cuprinsul prezentei legi, se face referire la județe sau la organe care funcționează pe teritoriul județelor, aceste referiri se înțeleg a fi făcute și la municipiul București sau, în mod corespunzător, la organele care funcționează pe teritoriul acestui municipiu.
[…]