Doamnelor și domnilor magistrați ai Curții Constituționale a României,
ROMÂNIA SOCIALISTĂ, formată din Partidul Socialist Român, Partidul Social Democrat al Muncitorilor şi Partidul Comunist Român Secolul XXI, condamnă, în terminii cei mai fermi, decizia Curții Constituţionale a României privind anularea alegerilor prezidenţiale şi reluarea de la zero a întregului proces electoral pentru alegerea preşedintelui României.
ROMÂNIA SOCIALISTĂ consideră că decizia Curţii Constituţionale a României, de anulare a alegerilor prezidenţiale, care nu se bazează pe niciun argument concret, este o adevărată lovitură de stat, o reconfirmare a faptului că în România nu a fost și nu este democrație, și o bătaie de joc la adresa a peste 9.000.000 de români care s-au prezentat la vot şi și-au exprimat opţiunea.
Referitor la naraţiunea privind implicarea unei puteri străine (în speţă Rusia), în procesul electoral din România, ce se spune că a stat la baza deciziei Curţii Constituţionale, domniile voastre ați confirmat că procesul de numărare şi centralizare a rezultatului votului nu a fost viciat prin atacarea softului, lucru de altfel demonstrat și de către STS. Renumărarea voturilor dispusă de CCR a reconfirmat rezultatul votului din primul tur, motiv pentru care tot domniile voastre ați validat turul I şi ați dispus continuarea procesului electoral, urmând ca, la numai trei zile, să dispuneți anularea votului şi reluarea procesului electoral de la zero, decizii total descalificante pentru Curtea Constituțională.
Privitor la acuzarea reţelei de socializare TikTok pentru promovarea excesivă a candidatului Călin Georgescu şi că acesta ar fi raportat cheltuieli zero, nu vedem unde a fost încălcată legea şi cu ce este vinovat domnul Călin Georgescu că alţi utilizatori ai reţelei au redistribuit postările sale. În comparatie cu dl. Călin Georgescu ceilalţi contracandidaţi au folosit mult mai mult această reţea, deosebirea fiind că aceştia şi-au făcut promovarea şi propaganda electorală pe bani mulţi, banii din subvenţiile acordate de la bugetul de stat pentru partidele parlamentare, banii noştri din impozitele şi taxele plătite de alegători.
În realitate, care sunt argumentele CCR pentru eliminarea candidatului Călin GEORGESCU?
Călin GEORGESCU militează pentru:
– pace;
– readucerea bogăţiilor ţării noastre în proprietatea poporului român, așa cum prevede și art. 136 din Constituția României;
– păstrarea traditiilor şi credinţei poporului român;
– apărarea demnităţii şi suveranităţii României;
– responsabilizarea celor care au funcții de conducere;
– tragerea la răspundere a celor responsabili de dezastrul în care a fost adusă ţara noastră etc.
Evident că așa ceva a deranjat foarte mult partidele aflate la guvernarea ţării timp de 35 de ani, așa-zise pro-europene şi care ar face orice pentru a-şi păstra privilegiile.
Totuși, STIMAȚI MAGISTRAȚI AI CURȚII CONSTITUȚIONALE, apreciem că, în Hotărârea nr. 32 din 6 decembrie 2024, faceți apel la prevederile art. 37 din Constituție și ați reținut că „a fost afectată inegalitatea de șanse a competitorilor electorali”?
Domniile voastre faceți o asemenea afirmație?
Atunci vă întrebăm noi, cei care v-am sesizat cu privire la neconstituționalitatea mai multor articole din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, a Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și Camerei Deputaților, a Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a Legii nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European și a Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, articole care împart candidații în două grupe: candidații partidelor parlamentare care ocupă primele locuri pe buletinul de vot, ceilalți mai la urmă, candidații partidelor parlamentare care au reprezentanți în toate birourile electorale, ceilalți mai ocupă câte un loc dacă mai rămâne, candidații partidelor parlamentare care au campania electorală finanțată cu zeci de milioane de lei de la stat, ceilalți candidați nu primesc niciun leu, candidații partidelor parlamentarecare au timpi de antenă nelimitat, ceilalți numai dacă mai rămân câteva minute pe lună etc. etc.
Exemplu concret de finanțare a partidelor parlamentare:
„Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) aduce la cunoștința opiniei publice valoarea subvențiilor virate în contul fiecărui partid politic în luna octombrie 2024. Total subvenții de la bugetul de stat pentru fiecare partid politic (lei):
PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT 25.578.105,17 lei
PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL 19.100.855,61 lei
UNIUNEA SALVAȚI ROMÂNIA 10.112.509,41 lei
ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR 6.806.230,29 lei”
Toate celelalte partide care au participat la aceste alegeri nu au avut reprezentanți în birourile electorale, nu au avut nicio finanțare de la bugetul statului și nu au avut nici timpi de antenă.
Nu sesizați niciun fel de inegalitate? De aceea ați dat Decizii de respingere a cererilor de neconstituționalitate a acestor articole? Și, totuși, iată că, acum, când nu era cazul, ați aflat că acest articol există în Constituția României, dar ați făcut trimitere la el numai pentru a arunca la gunoi dreptul de a alege al românilor.
Altfel spus, iată că și Curtea Constituțională poate să dea o LOVITURĂ DE STAT!
Este mai mult decât jenant, este condamnabil și, ca urmare,
DOAMNELOR ȘI DOMNILOR MAGISTRAȚI AI CURȚII CONSTITUȚIONALE,VĂ CEREM DEMISIA.
8 decembrie 2024
ROMÂNIA SOCIALISTĂ