Partidul Socialist Român condamnă agresiunea laşă şi neprovocată a Statelor Unite ale Americii, Regatului Unit şi al Franţei împotrica statului suveran Siria, o încălcare gravă a dreptului internaţional. Cele trei state, prin tot ceea ce fac, se dovedesc, încă odată, susținătoare ale terorismului islamic.
Este trist și, în același timp, condamnabil că Ministerul de Externe, care recunoaște că „rapoartele îngrijorătoare privind un atac cu arme chimice la 7 aprilie 2018, împotriva populației din localitatea Douma din Siria, trebuie investigate de urgență, de o manieră independentă și imparțială”, la fel ca și Președintele României Klaus Iohannis, își exprimă, la modul cel mai mimetic și supus, solidaritatea cu acțiunile partenerilor strategici.
Condamnabilă este și Organizația Națiunilor Unite pentru atitudinea și comportamentul său în fața unor asemenea evenimente.
Partidul Socialist Român consideră că orice conflict trebuie să fie rezolvat prin dialog și, dacă nu este posibil, reacțiile trebuie să vină numai după ce sunt foarte bine fundamentate.
În aceste condiţii Partidul Socialist Român solicită retragerea României din alianţa agresorilor.
Comitetul Director
al
PARIDULUI SOCIALIST ROMÂN
București, 14.04.2018