• 16/03/2025 4:04 pm

PARTIDUL SOCIALIST ROMÂN

Membru fondator al Alianței Politice ROMÂNIA SOCIALISTĂ

Alexis Tsipras, candidatul Partidului Stângii Europene la președinția Comisiei Europene

Bypas-admin

oct. 20, 2013
Alexis Tsipras
Alexis Tsipras
Alexis Tsipras (SYRIZA) va fi candidatul PSE în 2014 la președinția Comisiei Europene

Consiliul Președinților al Partidului Stânga Europeană (PSE), din care face parte și președintele PAS, dl. Constantin Rotaru, s-a întrunit la Madrid într-o ședință pregătitoare a congresului general din 13-15 decembrie. Cu acest prilej consiliul a hotărât să propună congresului PSE candidatura lui Alexis Tsipras, președintele SYRIZA (Grecia), la președinția Comisiei Europene. Acest post este ocupat momentan de portughezul Juan Manuel Barroso.

În timpul întâlnirii de la Madrid a Consiliului președinților PSE, toți cei prezenți au discutat stadiul pregătirilor pentru alegerile europene din mai 2014. Aceste alegeri vor fi decisive pentru a face ca inițiativa să treacă de partea popoarelor în lupta lor împotriva austerității.

Astăzi democrația e violată în Europa. Legea e făcută numai de piețele financiare. Totuși, cetățenii și popoarele europene trebuie să-și recapete puterea pentru a putea decide viitorul Europei. Suveranitatea populară, atacată zi de de zi, trebuie respectată.

Consiliul președinților a discutat posibilitatea prezentării unei candidaturi comune pentru președinția Comisiei Europene.

PSE nu crede că alegerea directă a președintelui Comisiei Europene va democratiza Uniunea Europeană. Acest lucru nu va ascunde autoritarismul liderilor europeni și ai trocii – așa cum se speră.

Totuși, ținând cont de acest lucru Consiliul președinților crede că nu va exista nici un motiv, în timpul campaniei electorale, pentru a lăsa monopolul exprimării pe seama forțelor responsabile de apariția crizei. Popoarele, muncitorii, toți cei care luptă împotriva austerității și pentru o reîntemeiere a Europei trebuie să aibă o portavoce.

De aceea Consiliul a decis să înainteze pentru adoptare în cadrul Congresului ce se va ține la Madrid în perioada 13-15 decembrie candidatura lui Alexis Tsipras în vederea ocupării funcției de președinte al Comisiei Europene.

În viziunea PSE această candidatură va fi un puternic simbol al speranței pentru Europa. Grecia a fost cobaiul politicilor de austeritate. Cu toate acestea Grecia a rezistat și încă rezistă. SYRIZA, partidul al cărui președinte e Alexis Tsipras, a știut să reunească poporul grec împotriva barbarismului memorandumului și a autoritarismului, în vederea unei redresări a situații din Grecia, în spiritul unității europene. Vocea lui Alexis Tsipras va fi vocea rezistenței și a speranței împotriva politicilor ultra-liberale și a amenințării crescânde din partea dreptei extremiste.

Această candidatură va putea aduce împreună mulți oameni și multe forțe politice. Până la congres președintele PSE este mandatat de Consiliul președinților să consulte toate partidele membri și observatori ai PSE, cele care formează grupul europarlamentar GUE/NGL precum și celelalte forțe care resping austeritatea, dorind găsirea unei soluții progresiste la criză și fundamentarea unui nou proiect european.

Consiliul președinților Partidului Stângii Europene,
Madrid, 18 octombrie 2013



Adresa de email nu va fi divulgată nimănui, niciodată. O vom folosi numai pentru a vă transmite comunicate oficiale ale partidului și alte informații de interes pentru membrii și simpatizanții noștri.