• 19/01/2025 8:08 pm

PARTIDUL SOCIALIST ROMÂN

Membru fondator al Alianței Politice ROMÂNIA SOCIALISTĂ

S-AU TREZIT CEFERIȘTII?

Bypas-admin

feb. 16, 2018

download          Partidul Socialust Român salută sindicatele feroviare care, pentru prima dată după  28 de ani, au avut o tresărire de conştiinţă pe 16 februarie a.c. când s-au împlinit 85 de ani de la eroicele lupte ale ceferiştilor din 15-16 februarie Câteva mii de sindicalişti din diferite zone ale ţării şi-au dat întâlnire la Monumentul eroilor feroviari de la Gara de Nord şi au depus zeci de coroane de flori la Monumentul aflat în Parcul din fața Gării de Nord aducând, astfel, un omagiu eroilor ceferiști, după care și-au manifestat nemulțumirile față de politica de distrugere a CFR-ului, promovată de toate guvernele postdecembriste.

          Ceea ce noi, socialiştii, am criticat de-a lungul anilor – prăbuşirea transporturilor feroviare – nu s-a bucurat de sprijinul și de rezistenţa salariaţilor ceferiști care lucrează în acest domeniu esenţial al economiei naţionale. Să sperăm că o vor face de-acum înainte. Dacă o vor face, noi, socialiştii, îi vom susţine. Eforturile convergente cu siguranţă sunt mult mai eficiente.

 

16 februarie 2018

Biroul de Presă

al

PARTIDULUI SOCIALIST ROMÂN



Adresa de email nu va fi divulgată nimănui, niciodată. O vom folosi numai pentru a vă transmite comunicate oficiale ale partidului și alte informații de interes pentru membrii și simpatizanții noștri.