De ani de zile, mai ales în ultimul deceniu, viaţa politică a României s-a derulat sub semnul scandalurilor, al afacerilor cel puţin dubioase pe seama, îndeosebi, a banilor publici, al confruntărilor sterile dintre partidele politice parlamentare mimându-se, de regulă, confruntarea principială Putere-Opoziţie, cu un preşedinte-jucător care, la final de mandat, este acuzat violent de opinia publică, nu şi de instituţiile abilitate ale statului, că ar fi implicat cu diverşi membri ai familiei, în tot soiul de matrapazlâcuri de multiple genuri, cu precădere economico-financiare. Dar nu numai preşedintele este arătat cu degetul de către diverse segmente ale opiniei publice, ci şi o multitudine de oameni politici, parlamentari şi diverşi ocupanţi ai unor demnităţi publice fie la nivelul central al instituţiilor guvernamentale, fie al celor locale, şi, cu toate acestea, foarte puţini dintre „vinovaţii” acuzaţi au ajuns a plăti, pentru actele comise. Şi aceasta din cauză că oamenii din Justiţie, desigur nu toţi, fie că se dovedesc a fi tot atât de corupţi, dacă nu mai corupţi decât cei ajunşi în situaţia de a fi cercetaţi şi judecaţi, fie că dau curs diverselor intervenţii venite, de regulă, din zona politicului, şi aceasta în condiţiile în care se clamează că Justiţia este independentă şi independenţa ei nu trebuie subminată. Oricum, Justiţia s-a dovedit a fi un câmp al bătăliilor politice dintre liderii Puterii, respectiv, ai Opoziţiei, Preşedintele Traian Băsescu acţionând cu obstinaţie ca un lider al Opoziţiei, în timp ce forţele politice aflate la guvernare, prin liderii lor, inclusiv grupurile parlamentare, s-au mulţumit să se exprime doar prin diverse declaraţii de presă alimentând ele însele, de conivenţă cu suratele din opoziţie, apariţia unei veritabile cangrene în organismul societăţii româneşti. O cangrenă din ce în ce mai purulentă pe care doar alegerile prezidenţiale de la sfârşitul acestui an nu numai că n-o va extirpa, ci o va alimenta făcând-o să devină şi mai purulentă.
Din punctul nostru de vedere, suferinţele actuale pe care este nevoită să le îndure societatea românească îşi au rădăcinile în evenimentele de acum 25 de ani, în lipsa de viziune istorică şi politică a celor care au pretins că se sacrifică pentru „salvarea naţională” a românilor, în îmbrăţişarea unui singur „proiect de reconstrucţie” a ţării bazat pe două coordonate: restauraţie in integrum, echivalentă cu readucerea României la structurile economico-sociale şi politico-instituţionale existente cu jumătate de secol în urmă, şi politicile indicate de neoliberalismul occidental aflat în vogă către finele secolului al XX-lea. Rezultatele se văd cu ochiul liber, în sensul că România se află în zona periferică a Uniunii Europene cu statut foarte apropiat de cel al unei colonii, cu o datorie externă imensă, cu peste 50% din populaţia ţării asistată social, cu o creştere demografică negativă şi cu multe alte hibe de construcţie aproape în toate domeniile: sănătate, educaţie, cercetare ştiinţifică, prezenţă insignifiantă în planul relaţiilor internaţionale unde pâlpâie doar două luminiţe de care conducătorii noştri, la Putere sau în Opoziţie, se agaţă cu disperare: prezenţa în Uniunea Europeană şi Pactul Nord- Atlantic. Este şi aceasta o expresie ultraconcludentă a nevolniciei celor ce s-au perindat, alternativ, la guvernare, timp de un sfert de secol.
Biroul de Presă al PAS, 20 iunie 2014