Chevron-Texaco / Chevron-Toxico!

• Tweet

Chevron-Texaco: o companie toxică

Compania americană Texaco, cumpărată în 2002 de Chevron, a doua cea mai mare companie petrolieră americană și a șasea la nivel mondial, a funcționat în Ecuador din 1964 până în 2002. Texaco a săpat sute de puțuri în nordul Amazoniei ecuadoriene. Între 1972 și 1992 compania a extras 1,5 miliarde de barili de petrol. Pânâ aici, nimic anormal. Atâta doar că în aceeași perioadă de timp Texaco a deversat în Amazonia ecuadorială nu mai puțin de 71 de milioane de litri de reziduuri petroliere și 64 de milioane de litri de petrol brut pe o suprafață mai mare de 2 [milioane de] hectare. Ați citit bine! Zeci și zeci de milioane de deșeuri toxice („reziduuri”) și petrol brut au fost deversate intenționat în apele râurilor amazoniene. Aceleași ape din care populațiile locale beau, pescuiesc sau se spală! La vremea aceea gradul de ticăloșie a fost atât de atroce, încât compania nu s-a sfiit să-i convingă pe localnici că petrolul îi întărea, că deveneau – grație petrolului – mai bogați în vitamine și minerale… Rezultat concret: cazurile de cancer, malformații, infecții de toate tipurile și tot felul de alte boli direct legate de petrol sunt astăzi numărate cu miile.

Crimă cu premeditare? Chiar așa?… probabil se întreabă toată lumea. Da. Cu premeditare. În acea epocă, Texaco pusese la punct un sistem de reinjectare a deșeurilor toxice în subsol, ceea ce ar fi evitat contaminarea solului și a apelor, lucru care se întâmpla frecvent înainte. Și chiar a pus în aplicare acest brevet. Dar în Statele Unite, nu în Ecuador! Aici, multinaționala a ales să folosească tehnici datând de dinainte de 1970! Totuși, articolul 46 din contractul de exploatare semnat între companie și statul Ecuador stipula foarte clar că Chevron își lua angajamentul de a utiliza tehnologii care nu dăunează faunei și florei din zonă, și nici nu contaminează apele… În realitate 680.000 de barili de petrol au fost descărcați în această zonă, încă o dovadă a unui dispreț total pentru mediul din Amazon și populațiile locale.

Confruntarea și sentința anti-Texaco

Încasând profituri uriașe și neavând nici un pic de respect pentru victimele monstruoasei sale încălcări a contractului, compania Texaco a părăsit Ecuadorul în 1992. La acel moment, locanicii s-au organizat pentru a cere daune la nivelul pagubelor produse mediului și al dramelor umane la care s-a ajuns ca urmare a politicii lipsită de scrupule a companiei americane. În 1993 localnicii au creat un front: Frontul Apărării Amazoniei. Această organizație, nu guvernul ecuadorian, s-a bătut neîncetat și a sfârșit prin a obține ca un tribunal ecuadorian să judece faptele în 1997. Ca fapt divers, Texaco a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a împiedica ținerea procesului pe teritoriul Statelor Unite (cum vroia inițial Frontul), americanii fiind siguri că un tribunal ecuadorian va fi mai iertător, mai „docil”.

Sentința a fost dată abia în 2011. Și a fost implacabilă: Chevron (Texaco) era condamnată să plătească 9,6 miliarde de dolari și să-și ceară public scuze într-un termen de 6 luni, și dacă acest lucru nu se întâmpla în cele 6 luni, pedeapsa s-ar fi dublat. Chevron (Texaco) a refuzat cu încăpățânare să-și ceară scuze sau să-și accepte responsabilitatea, în ciuda sentinței și a amplorii catastrofei, ceea ce a însemnat că pedeapsa a crescut conform sentinței, compania fiind condamnată într-un final să plătească daune de 18 miliarde de dolari.

Chevron în campanie: bătălia e politică

Compania Chevron, care a cumpărat Texaco în 2011, refuză complet să plătească suma respectivă. Având o cifră de afaceri anuală de 200 de miliarde de dolari cei de la Chevron ar putea fără probleme să plătească amenda. Și nu doar atât. Chevron (Texaco) nu doar că nu vrea să plătească. Compania nu recunoaște sentința tribunalului și cere ca guvernul ecuadorian, care nu e implicat cu nimic în această problemă, să fie tras la răspundere și să plătească suma de 18 miliarde de dolari, o dovadă în plus că bătălia e de natură politică.

În primul rând fiți siguri că gigantul petrolier american și cu cei care-l susțin refuză din principiu ideea că populațiile din Sud [din afara lumii Occidentale] ar putea să câștige fie și o singură bătălie împotriva lor. Riscul e mare deoarece, în caz de victorie, se vor trezi și alții că vor să se bată pentru drepturile lor și vor pune sub semnul întrebării o mulțime de practici criminale larg răspândite. Apoi, atacând cu toate forțele Ecuadorul (trebuie știut că Chevron cheltuie an de an 250 de milioane de dolari în campania sa mediatică și politică împotriva Ecuadorului și că nu mai puțin de 8 firme de lobby lucrează zi și noapte în acest scop, inclusiv prin spionarea adversarilor) compania încearcă să ruineze politic și economic un guvern care o incomodează.

Dar guvernul ecuadorian nu e guvern oarecare pe eșichierul latino-american (unde Chevron a investit masiv în ultimii ani) și internațional. El a renegociat cu o mână de fier contractele petroliere în 2007, inversând pur și simplu felul în care se împărțeau profiturile între stat și companii: acum e 80% la stat și 20% pentru companii. Înainte era pe dos! Dacă Chevron vrea să revină în Ecuador, ar trebui așadar să accepte asemenea condiții. De altfel, până în 2016 statul Ecuador, care a investit masiv în energie și instruire, va deveni exportator net de electricitate. Statul Ecuador va deveni așadar un concurent direct pe piața mondială a electricității, și în special… un concurent al Chevron, care investește, de asemenea, în electricitate!

Mai trebuie precizat și că guvernul ecuadorian i-a prins pe speculatori pe picior greșit anunțând o suspendare a plății datoriilor, ceea ce a antrenat o scădere a valorii titlurilor de stat ecuadoriene [deținute de speculatori]. Apoi, deoarece a răscumpărat la preț mic titlurile aflate în circulație, și mai ales fiindcă a creat o comisie de audit a tratatelor bilaterale de investiții (care protejau investitorii vizavi de stat și interesul public în general), înțelegem de ce baronii finanțelor globale și toți ceilalți jefuitori ai resurselor naturale nu au decât un scop în cap: să facă să dispară cât mai rapid guvernul lui Rafael Correa. De aceea Chevron nu face economie de mijloace: pe de o parte duce o campanie de decredibilizare brutală, menită să-i sperie pe potențialii investitori, pe de altă parte răspândește amenințarea că guvernul ecuadorian are de scos din buzunar 18 miliarde de dolari, în condițiile în care tot PIB-ul Ecuadorului e de 90 de miliarde de dolari (cu mult sub cele 200 de miliarde ale Chevron).

Bătălia timpului: o miză de putere

Ceea ce urmează vă va speria poate la fel de mult ca și ceea ce am scris până acum, dar o să vă și surprindă (doar dacă nu sunteți un profesionist din domeniul dreptului internațional privat). Trebuie știut că Chevron a decis de curând să prezinte o cerere de „refuz de justiție” în fața Curții Permanente de Arbitraj mandatată de CNUDCI – Comisia ONU pentru drept comercial internațional pentru rezolvarea litigiilor. Curtea Permanentă de Arbitraj nu era competentă pentru a discuta cazul deoarece Chevron nu a epuizat toate căile legale de atac în Ecuador. Țineți-vă bine: nu doar că CPA s-a (auto)declarat competentă, dar a făcut-o bazându-se pe Tratatul bilateral de investiții Ecuador-SUA semnat în 1993 (adică la un an după plecarea Texaco din Ecuador!) de către guvernul de dreapta Sixto Duran și intrat efectiv în vigoare în 1997 (5 ani de la plecarea Texaco din Ecuador!). Da, ați citit bine! Un tribunal de arbitraj sub mandat ONU a decis să calce în picioare toate normele juridice în vigoare și să aplice retroactiv un tratat semnat după consumarea faptelor în cauză! Și asta nu e tot! Stați jos? CPA a emis un verdict conform căruia guvernul ecuadorian ar trebui să se implice în exercitarea justiției ecuadoriene, în așa fel încât pedeapsa la care a fost supusă compania Chevron să nu se aplice! Nu, nu visați! Acest tribunal internațional de arbitraj a cerut unui guvern republican să distrugă separația puterilor în stat, adică unul din pilonii de bază ai democrației! O aberație juridică și democratică!

Această aplicare retroactivă a unui tratat de către un tribunal internațional de arbitraj nu e, din păcate, o premieră. Ecuadorul se confruntă cu un caz similar în afacerea Oxy. Iată un scurt rezumat. În anul 2000 compania Occidental Petroleum (Oxy) a cedat o parte din drepturile sale companiei canadiene AEC fără a cere în prealabil voie guvernului ecuadorian. Contractul de exploatare semnat în 1999 între Oxy și Ecuador și legea hidrocarburilor în vigoare stipulau foarte clar că orice cesiune de drepturi trebuie aprobată în prealabil de stat, și că în caz de nerespectare a acestei clauze, statul putea denunța unilateral contractul și, totodată, putea expulza compania vinovată. Era precizat de asemenea în contract că într-un asemenea caz „nu era posibil să se recurgă la arbitrajul internațional”. Conform legilor și clauzelor din contract, guvernul lui Alfredo Palacios (deci nu cel al lui Rafael Correa, ci guvernul precedent, deloc de stânga) a denunțat contractul Ecuador-Oxy în 2006.

N-a fost de ajuns: în dispreț față de toate principiile de securitate juridică compania Occidental a prezentat cazul în fața Centrului Internațional pentru Reglarea Diferendelor legate de Investiții (CIRDI, sau CIADI – în spaniolă) și CIRDI a acceptat preluarea cazului. În octombrie 2007 CIRDI a dat verdictul: Ecuadorul trebuie să plătească Oxy 1,77 miliarde de dolari! Motivațiile prezentate pentru calcularea sumei de plată sunt absolut fantasmagorice. În primul rând CIRDI susține că legea hidrocarburilor și contractul dintre cele două părți stipulau că statul putea să denunțe contractul, dar că nu era obligat să o facă. S-a conchis că „statul ecuadorian a fost prea dur cu aplicarea legii”. Ați citit bine! Conform CIRDI, marjele de manevră permise de drept nu valorează nimic atunci când cel care se servește de ele e statul! Și nu contează dacă textele juridice enunțau clar această marjă. Dar stați, încă nu ați auzit tot: CIRDI și-a bazat calculul amenzii impuse statului Ecuador pe sumele pe care estimează că firma le-ar fi obținut între 2006-2012 fără a ține cont nici de prețul petrolului, nici de impozitele pe care compania ar fi trebuit să le plătească statului! De necrezut, dar… CIRDI, asemenea ansamblului sistemelor de arbitraj internațional, își consumă timpul în beneficiul firmelor multinaționale și transnaționale.

Consumarea timpului în favoarea marilor investitori este, de fapt, ceva obișnuit. Trebuie știut că majoritatea tratatelor bilaterale de investiții la nivel mondial conțin astăzi o clauză permițând investitorilor vinovați controlul consecințelor viitoare. Acestea stipulează la unison că orice investitor poate purta plângere contra statului pentru modificarea politicilor în așa fel încât i-a adus atingere intereselor, inclusiv dacă încă nu a demarat investiția propriu-zisă. Arbitrii internaționali devin astfel, la drept vorbind, slujbașii marelui capital global. 

ALBA și Forumul Sao Paolo susțin lupta Ecuadorului

Din fericire Ecuadorul nu e singur. La summitul ALBA (Alternativa Bolivariana para las Americas), susținut la Guayaquil (capitala Ecuadorului) pe 30 iulie a.c., președinții și delegații guvernelor membre au adoptat în unanimitate o rezoluție prin care toți își exprimă susținerea față de Ecuador în cazurile Chevron și Oxy și denunță sistemele internaționale de arbitraj. Iată un extras din acest text: „Asistăm în zilele noastre la apariția unor forme noi de exploatare, cum ar fi tratatele bilaterale de protejare a investițiilor și funcționarea unor instanțe internaționale precum CIADI, instrumente care plasează interesele marelui capital înaintea intereselor societății, naturii și instituțiilor democratice, în contextul proliferării tratatelor de liber schimb. Prin aceste noi mecanisme de dominație stabilitatea internă a țărilor noastre e pusă în pericol  – chiar și solvabilitatea lor economică – folosindu-se procedee juridice în mod evident lovite de nulitate din cauza existenței unor abuzuri și conflicte de interes. Fără îndoială, afacerile Oxy și Chevron din Ecuador constituie exemple concludente ale acestor practici și de aceea ne exprimăm susținerea noastră față de această țară lezată de aceste practici care se întind, sub forme și grade diferite, și în alte țări. Nu susținem respingerea investițiilor străine directe, ci o relație inteligentă cu acestea, în așa fel încât să fie folosite în interes național, nu optimizate pe cheltuiala interesului național. În vederea acestui lucru un mecanism de integrare cum e ALBA e indispensabil. Ca bloc politic, putem să ne impunem condițiile pentru a evita ca interesele capitalului să primeze față de interesele populației.”

Tot așa, Forumul Sao Paolo, echivalentul Partidului Stângii Europene la nivelul Americii Latine, reunit în summit săptămâna trecută la Sao Paolo a susținut în declarația finală: „Suntem solidari cu poporul și guvernul ecuadorian confruntați cu încercările companiilor petroliere de a le impune interesele proprii în dispreț total față de suveranitatea ecuadoriană, și prin manevrarea instanțelor internaționale”. Paragraful a fost scris în colaborare cu Gabriela Rivadeneira, care reprezenta PAIS – mișcarea președintelui Rafael Correa.

În ciuda sprijinului politic, e nevoie și de sprijinul partidelor și societății civile internaționale. Miza e a noastră, a tuturor. Dacă lăsăm aceste tribunale de arbitraj internațional să pună în discuție chestiuni de securitate juridică pentru a răspunde mai bine intereselor particulare ale celor „puternici”, adică superbogații care își permit să trăiască deasupra tuturor și chiar deasupra legilor, ne anihilăm ca și cetățeni ai statelor noastre și ai lumii, egali în fața legii. Ca oameni de stânga, a rămâne inactivi e echivalent, într-un fel, cu a-ți tăia mâinile, căci sistemul acesta detestabil este capabil, în cazul în care va triumfa, să ruineze unul din guvernele de stânga cel mai clar ales de populație, ambițios și foarte eficace. Acest lucru ar da o încredere în sine și mai mare „puternicilor” în perspectiva confruntării cu guvernele de stânga pe care le vom forma cu siguranță atât în Europa, cât și în alte părți ale lumii.

În concluzie este imperativ să intrăm în luptă și să răspândim adevărul. Acest articol se vrea a fi un prim instrument în acest sens.

– articol de Céline Meneses
membră în Biroul Executiv al Partidului Stângii Europene