Să stăm strâmb şi să judecăm drept. Să judecăm drept despre marea manipulare capitalistă la care este supus poporul român cu clişeul „teroarea comunistă”. Menţinerea poporului în stare de letargie politică, de animal tranchilizat cu o minciună politică ce poate fi uşor demontată cu argumente de bun simţ, constituie una din CRIMELE CAPITALISMULUI având ca scop distrugerea fiinţei naţionale a României.
Să stăm strâmb şi să judecăm drept despre crimele politice. Aşa cum am mai spus-o istoria omenirii, dar şi istoria României, sunt pline de ele precum caltaboşul de orez. Mă întreb atunci cui foloseşte că se bate câmpii cu refrenul „terorii comuniste” când, hai să ne referim numai la istoria modernă a României, este plină, din păcate, de fapte reprobabile pentru care eu, ca român, sufăr şi mă simt înjosit de înaintaşii mei. Ce să cred eu despre cei care au dirijat destinele poporului meu dacă, aşa cum am reţinut de la Bădia Eminescu, pe aceste meleaguri, de la Ştefan Cel Mare încoace, nici un domnitor român nu a murit de moarte naturală ?! Dar pentru că au fost, faptele reprobabile de care aminteam ar trebui analizate, catalogate şi utilizate pentru învăţăminte fără patimă politică. Dacă îi asculţi pe toţi acuzatorii de conjunctură eşti înclinat să le dai dreptate tuturor. Lucrurile sunt însă atât de complexe şi împrejurările istorice în care au avut loc atât de încâlcite şi complicate încât ar trebui să fii un mare şi imparţial specialist pentru a fi capabil să pui diagnostice corecte şi să prescrii tratamente pe măsură. Eu nu ascund faptul că am simpatii politice pentru unii, că nutresc dezinteres şi neîncredere pentru alţii, că, mai ales, nu doresc câtuşi de puţin să-mi împărtăşească cineva convingerile. Eu am opinii care pot stârni reacţii trezindu-i pe cei pe care aş dori eu la realitate şi făcându-i să fie activi, pentru ei nu pentru mine, în modul în care cred ei. Dacă a le cere semenilor mei să nu fie proşti, pasivi şi obedienţi este o greşeală, îmi asum această greşeală. Din aceeaşi perspectivă, la rândul meu, nu pot să rămân indiferent la toate neroziile care se debitează prin toţi „porii” mass-media ai societăţii realizându-se adevărate atacuri la adevăr. Eu nu suport manipularea, chiar dacă ea urmăreşte scopuri nobile, şi nu pot să rămân pasiv la minciunile „istorice” şi isterice ale unor „specialişti” care nu au alt merit profesional decât acela că au împrăştiat, înainte de 1989, „fluturaşi” împotriva lui Ceauşescu. Actul în sine, pe care îl dezavuez, dată fiind apartenenţa mea comunistă, nu oferă competenţă profesională limitaţilor care se dau acum singurii istorici „autentici” ai României. Pentru că eu, un pic mai mult decât cei din jurul meu, îmi dau seama când un individ posedă valoare ştiinţifică, simt nevoia să-i trag de urechi pe impostori amintindu-le că nu este suficient ca ei să mă intimideze, ameninţându-mă politic, pentru a le permite să-şi facă mendrele. România este şi Ţara mea şi a strămoşilor mei care şi-au dat viaţa pentru Ea ! Să lăsăm istoricii adevăraţi, indiferent de peisajul politic în care se afişează, să scrie Istoria României. A îndobitoci poporul cu o propagandă mincinoasă, înveşmântată într-o rasă anticomunistă, cu scopul de a-i abate atenţia de la frig, foame, lipsurile de tot felul, boli şi mizeria, fără limite – să încerce orice anticomunist să mă contrazică cu argumente – constituie o CRIMĂ CAPITALISTĂ FUNDAMENTALĂ. Până şi în antichitate poporul primea „pâine şi circ”. Astăzi i se asigură „libertatea” de a-şi pune singur capăt zilelor.
După părerea specialiştilor în management, ai Occidentului, prostirea poporului, prin inducerea lui în eroare, prin manipulare adică, nu mai are nici o şansă deoarece capitalismul şi-a cam încheiat misiunea. Ce urmează !? Nu se prea spune dar toţi aceşti specialişti cântă acum prohodul globalizării. Se vorbeşte „tot mai apăsat” despre „speranţele şi deziluziile din globalizare”, se vorbeşte despre „criza capitalismului global”, se vorbeşte despre „societatea postcapitalistă”. Laureaţii Premiului Nobel pentru Economie recunosc faptul că „dezvoltarea durabilă” a fost o poveste şi vin acum cu o nouă „găselniţă”, „redresarea durabilă”. Cu toată grija specialiştilor, capitalismul „fată” criză după criză dibuindu-şi drumul către obştescul sfârşit. Pentru toţi proştii din România, care merg pe drumul istoriei în sens invers, postcapitalism înseamnă „după capitalism”, deci după ceva care a fost, care s-a trecut, care nu mai merge, care nu mai ţine, care pârâie din toate încheieturile fiind trăznit de fulgerele crizelor ce se succed cu o frecvenţă uluitoare. Nu eu spun aceste lucruri, o spune Stiglitz, laureatul Premiului Nobel pentru Economie, o spune Soros, cel mai capitalist dintre capitaliştii de pe Pământ, o spune…. şi, din păcate pentru voi anticomuniştilor, lista e lungă şi cu nume „grele”.
Realitatea de pe Pământ e una dar anticomuniştii din România, in întunecimea minţii lor, sporită de o ură organică împotriva celor care au făcut „ceva” pentru România, acuză, acuză mai ales actele de justiţie sau injustiţie comise de comunişti, după aşezarea lor la cârma ţării, împotriva unor reprezentanţi ai intelectualităţii, care s-au remarcat prin muşcăturile veninoase împotriva noului regim. Dar se uită, se uită cu obstinaţie că alde Mitrea Cocor, năşit de Sadoveanu, precum şi Petre Petre, năşit de Rebreanu, cu tot neamul lor de oropsiţi, şi-au luat revanşa, atunci când le-a venit apa la moară, împotiva celor care i-au „servit” cu gloanţele lui Averescu sau cu sistemul de legi nedrepte care le „asigura” mizeria pe viaţă, în idilicele lor bordeie fără „apă curentă”. Se uită că aşa cum Mareşalul Ion Antonescu, în încercarea lui sinucigaşă de a-şi salva ţara, evolua după „partituri” germane tot aşa şi comuniştii români, în dorinţa lor de a face ceva pentru mulţimea oropsită din România, în condiţiile ocupaţiei ruseşti, evoluau după „partituri” compuse şi interpretate de ocupant.
Se MINTE şi se uită voit de către „istoricii de conjunctură” starea economică a României după încheierea păcii în războiul care nu a produs pentru ţară decât pagubă pe toate planurile. Se mai uită că „cine seamănă vânt culege furtună” şi, prin urmare, după pacea care ar fi trebuit să aducă pace şi între oameni a urmat o perioadă de crunte răfuieli politice explicabile precum explicabili sunt şi pumnii pe care şi-i cară cei doi indivizi împinşi într-o arenă de box. La război, ca la război ! Nu văd de ce ar fi trebuit să existe, în România, o tranziţie „elegantă” de la capitalism la comunism, din moment ce nicăieri pe această planetă nu s-a întâmplat acest lucru. Că au existat victime, acest lucru a reprezentat riscul celor care şi-au permis să intre pe „ringul politic”. Ce a urmat, ce s-a ales şi cum s-a ales cunoaştem. Ceea ce nu se poate contesta, decât de indivizi bolnavi mintal, este că România a crescut economic asigurând condiţii de muncă şi de trai – cu apă curentă – decente la întreaga populaţie. În România au fost eradicate analfabetismul şi tuberculoza, „preţioasele” moşteniri de la capitalismul interbelic. Toţi românii au devenit ştiutori de carte şi au avut posibilitatea să îşi aleagă drumul dorit în viaţă, acest lucru constituind CEA MAI MARE VICTORIE A SOCIALISMULUI ÎN ROMÂNIA. Dacă există cineva care contestă ceea ce am afirmat mai sus cu siguranţă respectivul nu este sănătos la minte. Încet şi cu multă geutate românii s-au debarasat de rogojinile capitaliste şi, atunci când au putut, şi –au cumpărat toţi televizoare, când au putut şi-au cumpărat toţi Dacii, când a fost posibil au primit toţi o locuinţă – cu apă curentă – şi cu dormitor şi cameră de zi mobilate cu nelipsita „Ruxandra”, şi-au cumpărat toţi covoare, auzi dumneata foştii rogojinari călcau acum pe covoare !. Mai târziu urmaşii lui Mitrea Cocor şi PetrePetre au început să se îmbrace în costume de haine moderne şi să-şi pună cravate. Oameni devotaţi i-au învăţat să se spele pe mâini, să joace fotbal, să citească poezie şi să-şi conducă „organizaţiile” în care trăiau şi munceau. Acestea erau realităţile României. Ele se doreau zdruncinate de şopârlele strecurate, cu mult venin politic, de posturi de radio care”luptau” cu multă tenacitate pentru readucerea în Romînia a rogojinilor, analfabetismului şi tuberculozei. Cei care veţi citi îmi veţi spune că au reuşit. Nu, au câştigat o luptă dar războiul sunt departe de a-l fi câştigat.
Prof. univ. dr. ing. Dumitru Stanciu
24.06.2013