Instituţiile de credit şi băncile au pentru prima oară un moment de nelinşte

• Tweet

România se aliniază, în sfârşit, unei directive europene din 1993, care ar fi trebuit implementată prin legea din 2000, dacă aceasta din urmă nu ar fi fost formulată astfel încât să devină practic inofensivă pentru băncile autohtone.

Instituţiile de credit şi băncile  cu portofolii bogate în contracte de creditare abuzive au pentru prima oară un moment de nelinşte: pe 1 octombrie 2013, după două amânări,  a intrat în vigoare varianta modificată a legii nr.193/2000 prin care se urmăreşte eliminarea clauzelor abuzive din contractele încheiate între consumatori şi profesionişti. Astfel România se aliniază, în sfârşit, unei directive europene din 1993, care ar fi trebuit implementată prin legea din 2000, dacă aceasta din urmă nu ar fi fost formulată astfel încât să devină practic inofensivă pentru băncile autohtone.

Modificarea constă în revizuirea a două articole (12 şi 13). Aceasta permite Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) sau asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor să cheme în judecată profesioniştii ce au încheiat contracte  de adeziune ce conţin clauze abuzive. Odată câştigat procesul, instanţa poate dispune eliminarea acestor clauze pentru toate contractele aflate în desfăşurare iar ANPC poate aplica o amendă. Dar ceea ce face această rectificare legislativă cu adevărat eficientă, este faptul că pentru aceste speţe se va aplica principiul precedentului juridic astfel încât toţi consumatorii sunt  scutiţi de clauzele abuzive fără a fi nevoiţi să deschidă acţiuni individuale ca până acum.

Deşi legea vizează orice contract de adeziune, din orice domeniu de activitate, singurii profesionişti care au făcut front comun împotriva ei au fost cei din domeniul bancar şi al instituţiilor de credit. Aceştia, prin Asociaţia Română a Băncilor(ARB) şi sprijiniţi de BNR şi FMI, au încercat în repetate rânduri să influenţeze procesul legislativ şi au reuşit să amăne intrarea în vigoare a acestor două texte odată cu noul cod de procedură civilă pe 15 februarie anul acesta.

Această demonstraţie de forţă a ARB-ului, care a obţinut amânarea de două ori, o dată prin ordonanţă de urgenţă şi o dată prin Parlament a unor texte de lege impuse de Uniunea Europeană, ar trebui să ne dea de gândit asupra presiunilor ce se vor face asupra justiţiei acum că legea a trecut.

De fapt aceste presiuni au început deja pe 27 septembrie prin trimiterea către Ministerul Justiţiei a unui studiu de impact pe clauzele abuzive realizat de BNR cu ajutorul ARB la cererea expresă a FMI-ului.  Studiul identifică clauzele susceptibile de a fi atacate în justiţie precum comisioanele de risc, de gestionare a riscului, de acordare a creditului precum şi diversele metode prin care clienţilor li se impun rate arbitrare ale dobânzii, prezentate evident într-un stil criptic şi aparent echidistant:

„instituţiile de credit au practicat o rată variabilă a dobânzii stabilită în funcţie de un indice intern, fără a omogeniza nivelul dobânzii aplicate tuturor creditelor având caracteristici similare, dar distincte sub aspectul lunii de acordare. Aceste cazuri sunt probabil o consecinţă a unor practici neuniforme la nivelul băncii creditoare. Pierderile estimate pentru aceste cazuri sunt de aproximativ 810 milioane de lei”[1]

După ce trece în revistă toate mijloacele prin care băncile eludau orice măsură transparentă de fixare a ratelor variabile ale dobânzii din pricina diverselor lipse de „omogenitate” şi practici neuniforme, documentul concluzionează că băncile ar putea pierde 4,7 miliarde de lei iar  „impactul modificărilor legislative ar afecta stabilitatea financiară în ipoteza în care şocul s-ar materializa la intensitate maximă (în eventualitatea generalizării unei hotărâri judecătoreşti la nivelul tuturor creditelor având clauze identice cu cea considerată abuzivă)”[2].

Este destul de curios că BNR-ul identifică acest potenţial destabilizator al clauzelor abuzive abia atunci când ele pot fi contestate în justiţie ca urmare a unei vechi directive europene neaplicate până acum, dar nu a identificat acest potenţial atunci când băncile au inceput să introducă aceste clauze inacceptabile în orice stat de drept.

Probabil are de-a face cu modul particular în care guvernatorul băncii centrale, domnul Isărescu, înţelege conceptul de stat de drept. De obicei reţinut în declaraţii tranşante, pe 7 august 2013, cu ocazia prezentării raportului trimestrial asupra inflaţiei,acesta a spus următoarele :

„Clauzele abuzive sau neabuzive fac parte din contracte pe care le-au semnat oamenii care au luat credite, iar într-un stat de drept când semnezi ceva îţi asumi”

Se pare că pentru domnul Isărescu statul de drept este statul jandarm ce are grijă să pocnească cu bastonul iobăgimea care-şi denunţă legal învoiala făcuta cu boierul locului şi nu un stat care veghează ca cei ce se afla într-o poziţie de putere şi pot sa dicteze condiţiile unui contract să nu facă aceasta într-un mod discreţionar şi despotic.

Din păcate, trebuie spus că nici preşedintele ANPC, domnul Bogdan Nica, nu înţelege prea bine menirea instituţiei în fruntea căreia se afla din moment ce face următoarea declaraţie:

„Până la urmă, calea dialogului – ferm, bineînţeles -, fiecare susţinându-şi punctul de vedere, este singura cale pentru ca cetăţenii, în calitatea lor de consumatori, să aibă drepturile respectate şi să fie foarte bine informaţi să ştie ce îşi asumă, pe de altă parte, sistemul bancar să aibă profit, că d-aia există. Cam ăsta ar fi echilibrul.”[3]

Partidul Alianţa Socialistă vrea să reamintească domnului Bogdan Nica că asigurarea deplină a drepturilor publicului consumator de servicii bancare este singura sa sarcină şi obligaţie în acest moment, iar profitul şi sănătatea economică a sistemului bancar nu au nimic de a face cu activitatea institutiei conduse de domnia sa.

Ministerul de justiţie nu stă nici el degeaba în această ecuaţie şi propune la inceputul lunii septembrie înfiinţarea unui tribunal specializat pe speţe comerciale în Bucureşti  pentru a asigura, cităm: „Degrevarea Tribunalului Bucureşti de cauze care au ca obiect societăţi, registrul comerţului, concurenţă neloială, insolvenţă, etc., este o necesitate, la fel ca şi soluţionarea acestui tip de acţiuni în timp cât mai scurt”

Proiectul de modificare a Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară la care face mai sus referire ministrul justiţiei Robert-Marius Cazanciuc a fost depus de guvern pe 17 septembrie la Camera Deputaţilor şi a fost dezbătut şi votat într-o maniera uluitor de rapidă, astfel încât pe 24 septembrie trecuse de Cameră şi acum aşteaptă votul senatului, care dacă se mişca la fel de repede va pune legea în vigoare până la mijlocul lui octombrie.

Textele anti clauze abuzive, care au intrat la 1 octombrie în vigoare, spun că cererea de chemare în judecată se depune la Tribunalul de pe raza de acţiune a profesionistului, care în cazul a aproape tuturor băncilor este Tribunalul Bucureşti, dar în cazul în care se aproba înfiinţarea unui Tribunal specializat în Bucureşti toate cazurile vor fi judecate la acesta din urmă. ARB-ul şi-a manifestat deja în mod generos „disponibilitatea de a  sprijini eforturile autoritățilorpentru buna organizare și funcționare a acestuia”[4] într-un comunicat de presă din 26 septembrie, deci premisele exercitării de presiuni asupra noului tribunal sunt deja puse.

În acest context, vestea încurajatoare pe care am enunţat-o la început nu se mai prezintă ca o victorie categorică ci doar ca o etapa într-o luptă de mai lungă durată. Noua lege este totuşi o bază solidă de pe care se poate intenta un proces de amploare dacă organizaţiile de protecţie a consumatorilor se coalizează şi sunt sprijinite de un nucleu politic precum Partidul Alianţa Socialistă.

Ajunşi în acest punct trebuie sa constatăm că deşi în România nu ne putem mândri cu o astfel de coalizare avem, totuşi, un precedent recent în Croaţia ce ne dă motive de speranţă.

Pe 4 iulie 2013 o instanţă croată a hotărât ca opt bănci, toate având capital majoritar străin,  să convertească toate creditele emise în franci elveţieni în moneda locală, kuna şi, poate şi mai important,  să stabilească dobânzi fixe în locul dobânzilor variabile convenite la data încheierii contractelor[5].  Băncile au fost găsite vinovate de inducerea în eroare a clienţilor în privinţa riscului unui credit în franci elveţieni şi de faptul că multe dintre criteriile în funcţie de care se modifica dobânda variabilă erau prezentate în mod ambiguu.

Situaţia este în mare parte similară cu cea din România.  Creditele în franci elveţieni erau ieftine şi au fost vândute înainte de criza financiară celor ce nu se calificau pentru creditele mai scumpe în moneda locală. Băncile au profitat şi de faptul că banca centrală croată impunea o paritate fixă pentru schimburile euro-kuna, dar majoritatea clienţilor nu ştiau că politica bancii centrale nu acoperea şi francul.  Deoarece erau vândute cu dobândă variabilă şocul provocat de presiunea cursului valutar a fost amplificat de creşterea arbitrară în perioada de criză a nivelului dobânzilor variabile.

Dacă decizia supravieţuieşte unui eventual recurs, aceasta ar fi o frumoasă încununare a eforturilor duse de Franak (asociaţia deţinătorilor de credite ipotecare) şi de Potrosak (organizaţie nonguvernamentală pentru protecţia consumatorului), oganizaţiile ce au dat în judecată băncile, şi ar constitui un model de urmat pentru grupurile de clienţi păgubiţi din celelalte ţări est-europene.

Partidul Alianţa Socialistă este gata să sprijine orice acţiune în justiţie ce urmăreşte să apere drepturile clienţilor păgubiţi de bănci prin mijloace vecine cu frauda, precum cele descrise mai sus. Credem că putem fonda o bază organizaţională prin care să fi lansate astfel de acţiuni şi avem mijloacele de a oferi consiliere juridică celor ce se încumetă la o astfel de luptă.

Partidul Alianţa Socialistă contestă de asemenea modul scandalos în care este blocată adoptarea unei legi a insolvenţei personale, în parte din pricina opoziţiei băncilor şi a FMI-ului. Considerăm că păstrarea unui astfel de gol în legislaţie este echivalent cu refuzarea unui drept cetaţenesc, legea reprezentând o minimă măsură de protecţie împotria creditorilor agresivi.

Florin NIȚULESCU