Partidul Alianţa Socialistă, a cărui hotărâre luată în Congresul statutar constituit din 3 iulie 2010, de a adopta denumirea de Partid Comunist i-a fost respinsă de o Justiţie mai mult decât coruptă, o Justiţie ce-şi mai aşteaptă un raport de ţară favorabil din partea Comisiei Europene, trebuie să-şi caute drumul de afirmare puternică în calitate de forţă politică radical de stânga. Trebuie, prin raportare la situaţia economică, socială, politico-instituţională, la dezastrul din domeniul relaţiilor externe ale ţării etc., să identificăm cea mai eficientă cale de acţiune pentru a ieşi în întâmpinarea nemulţumirilor ce au pus stăpânire pe mai bine de 80% din populaţia ţării. E nevoie să găsim, ca fruct al unei ample şi profunde gândiri politice colective, aşa cum este şi această Plenară a Comitetului nostru naţional, căile şi mijloacele de acţiune cu caracter popular, pentru a ne opune cu succes prăvălirii ţării în prăpastia prăbuşirii naţionale, pentru a contribui la contracararea actualului asalt furibund al forţelor de dreapta împotriva a ceea ce a mai rămas din moştenirea unor drepturi fundamentale precum încă de pe vremea regimului socialist: dreptul la muncă, dreptul la învăţământ gratuit, dreptul la asigurarea stării de sănătate, drpetul la acces neîngrădit la bunurile culturale, ba chiar dreptul la pensie, de a avea o locuinţă decentă şi această înşiruire ar putea continua.
O afirmare efectivă şi cât mai viguroasă posibil a partidului nostru ca o forţă politică radical de stânga se impune cu atât mai mult cu cât Partidul Social Democrat, care nu numai că s-a autointitulat a fi singurul partid de stânga de pe eşichierul vieţii noastre politice, dar a şi făcut tot soiul de manevre, în conivenţă cu forţele de dreapta, pentru eliminarea altor partide cu orientare programatică de stânga, (Partidul Socialist, Partidul Socialist al Muncii etc.), a eşuat recent, cu totul, inclusiv elementele aparent de stânga pe care, decorativ, le mai păstrase, într-o alianţă autentic de dreapta: Uniunea Social-Liberală. Că PSD, de-acum în cadrele Uniunii Social-Liberale, şi-a epuizat orice energie specifică unui partid de stânga, o arată şi faptul, devenit obsesiv, că se mişcă în viaţa politică doar prin mijloace de acţiune parlamentară; că în faţa oricărui imperativ social-politic, precum prăbuşirea nivelului de trai al marii majorităţi a poporului, derapajele regimului Băsescu-Boc – Marko Bela în politici fundamentale precum: educaţia, sănătatea, cultura, asistenţa socială, fără să mai amintim de dezastrele cumplite din economie, justiţie şi relaţiile externe ale ţării, conducerea social-democraţiei române ripostează doar prin participări sterile la talk-showri televizate.
Cât priveşte situaţia juridică a partidului nostru în acest moment, vă informăm că, prin Hotărârea Congresului nostru din 3 iulie 2010, ne-am anagajat să fim un partid ancorat în realităţile economice, sociale şi politico-instituţionale contemporane, tipice edificării unui capitalism sălbatic. De asemenea că, prin conţinutul documentelor noastre, suntem un partid ce nu poate să-şi renege rădăcinile istorice, dar ferm hotărât să se exprime critic în raport cu moştenirea sa istorică, inclusiv sau, în special, la adresa laturilor negative, cu precădere din perioada existenţei iniţiale a aşa numitului regim „democrat popular” (1947-1965). Am apelat, cum era şi firesc, la serviciile „statului de drept”, aşa cum se pretinde a fi România contemporană, ne-am adresat Justiţiei solicitând înscrierea în Registrul Partidelor Politice în confomitate cu legislaţia în vigoare. Solicitarea noastră a fost analizată timp îndelungat, de pe 7 iulie 2010 până pe data de 24 decembrie orele 14,30 (aproape 6 luni fără câteva zile) când am primit sentinţa civilă nr. 32P a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă. Hotărârea justiţiei, îndelung pritocită, a fost că onor Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a Civilă, „respinge ca neîntemeiată cererea formulată de petentul Partidul Alianţa Socialistă” invocate fiind: Constituţia României, art. 1, alin. 3, Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României (art. 3 litera h) şi „trecutul acestei ţări, marcat de totalitarism şi de dominţia fostului PCR”
A fost o hotărâre abuzivă, bazată pe o incalificabilă răstălmăcire a Constituţiei ca şi a Legii Siguranţei naţionale (51/1991) şi o trimitere la trecutul istoric nu foarte îndepărtat de care magistraţii puşi să judece au făcut dovada unei inculturi ieşite din comun.
În sfârşit, s-a adăugat Hotărârea Curţii de Apel căreia ne-am adresat cu o contestare absolut îndreptăţită, aducând argumente imbatabile prin raportare la Constituţie, la Legea Siguranţei naţionale, la Carta drepturilor omului la care este parte şi România, la antecedente în materie soluţionate la Curtea Europeană a Drepturilor Omului altfel decât a procedat Instanţa de fond care a fost Tribunalul Bucureşti.
Dar, în ciuda documentelor suplimentare pe care le-am adus şi care demolau efectiv hotărârea Instanţei de fond, şi Curtea de Apel, formată din trei judecătoare şi un procuror, a respins ca … nefondată contestaţia noastră, ceea ce a confirmat, o dată mai mult, cât de putredă este Justiţia română, cât de inexistent este, în fapt, mult clamatul stat de drept, cât de îndreptăţite sunt criticile venite de la Bruxelles prin raportul de ţară pe Justiţie.
Nouă nu ne rămân decât două căi de acţiune: să ne transformăm în … ILEGALIŞTI ca şi predecesorii noştri între 1924-1944, ori să ne adresăm Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Asigurăm pe toţi membrii şi simpatizanţii partidului nostru că nu ne lăsăm intimidaţi de aparatul represiv al regimului Băsescu-Boc-Marko Bella, implicit de justiţia obedientă acestuia, şi ne vom cere drepturile la instanţele europene, care credem că sunt independente de regimurile politice.
Faţă de această situaţie, continuăm să acţionăm ca socialişti şi comunişti în conformitate cu prevederile Statutului şi Programului nostru.
Spiritul mult mai radical care să anime activitatea noastră ca partid politic ataşat efectiv cauzei celor mulţi şi năpăstuiţi, pe care l-am şi avut în vedere când am hotărât adoptarea numelui de Partidul Comunist Român, ne este dictat de modul cum a evoluat regimul instituit în urmă cu 21 de ani şi mai ales regimul Băsescu-Boc- Marko Bela. Un regim ce nu poate fi caracterizat decât ca unul de genocid la adresa poporului român. Această operă de genocid antiromânesc a început cu demolarea din temelii a economiei naţionale pe motiv că industria ar fi fost un morman de fiare vechi; că pe temeiul structurilor de dianinte de 1989 agricultura ar fi fost ineficientă şi a fost transformată din ramură economică prosperă, într-una de subzistenţă aşa cum era cu peste 50 de ani în urmă,; că reţeaua comercială a fost supusă dezmembrării sistematice pentru a se face loc transnaţionalelor de profil (Metro, Carrefour, Selgros, Kaufland etc); că sistemul bancar, după o restructurare necesară în noile condiţii post decembriste, a fost transferat capitalului transnaţional; că toate, sau aproape toate componentele importante ale economiei, mai ales din domeniul industriei, au fost lichidate prin intermediul aşa-zişilor investitori străini. Astăzi, ţara ni se înfăţişează, după 21 de ani de capitalism sălbatic, doar ca o „terra desestra”, prezintă imaginea unui imens dezastru naţional. Un dezastru cu atât mai cumplit cu cât pe umerii noştri în calitate de contribuabili a fost aruncată o datorie publică de peste 100 miliarde euro, cea mai mare parte de provenienţă externă, depunându-se eforturi pe mai departe ca, în complicitate vinovată cu instituţii financiare internaţionale (FMI, Banca Mondială, Comisia Europeană) şi cu Banca Naţională a României, această povară să devină din ce în ce mai grea.
În plus, incompetenţa, atitudinea cinic antipopulară ale regimului pedisto-liberal Băsescu-Tăriceanu susţinut direct de UDMR şi din umbră de PSD, mai apoi ale regimului pedelisto-pesedist zis şi regimul contra-naturii Băsescu-Geoană iar în prezent ale Regimului Băsescu-Boc-Marko Bela, care şi-a etalat din plin şi coloratura pronunţat antinaţională, au făcut ca aproape 90% dintre concetăţenii noştri, conform celor mai multe sondaje de opinie, să-şi dorească o schimbare cât mai urgentă şi care nu poate veni pe fondul compromisurilor politico-parlamentare dintre vinovaţi. E nevoie, considerăm noi, de ieşirea viguroasă în prim-planul scenei politice a unei stângi politice autentice a unei stângi politice reale şi care, avem convingerea fermă, că poate să renască din propria-i cenuşă precum Pasărea Phoenix.
Coagularea şi fortificarea noastră ca partid politic radical de stânga se impun cu acuitate. Şi trebuie să ne afirmăm ca o stângă, să fie foarte clar, de factură antiliberală şi anticapitalistă, o stângă extrem de hotărâtă în a apăra şi, mai mult, a promova interesele economice şi sociale ale marii majorităţi a populaţiei pentru că aceasta este sărăcită tot mai crunt de la o zi la alta; pentru că este umilită de o clică de politicieni de cele mai multe ori semidocţi dacă nu de-a dreptul inculţi; o populaţie acuzată chiar de către şeful statului că ar refuza actul muncii când în realitate pentru exercitarea acestuia e nevoie de locuri de muncă; o populaţie sufocată, efectiv, de explozia prezentă a preţurilor pentru mai toate produsele sale şi serviciile primite atât din zona privată cât şi cea publică, o populaţie apăsată de biruri peste biruri, strivită de o imensă birocraţie rapace şi de cele mai multe ori incopetentă deasupra căreia pluteşte chintesenţa incompetenţei, a demagogiei deşănţate, a minciunilor debitate ca dintr-o flaşnetă, pe numele său Emil Boc.
La această imagine atât de sumbră despre realitatea economică şi social-politică a ţării să mai adăugăm în expresii extrem de concentrate următoarele:
– Mult promisa ieşire a României din criza economică nu numai că nu s-a produs, ba, dimpotrivă, chiar din vocea preşedintelui am putut afla că va continua şi că, aşa cum am susţinut noi, încă din toamna anului 2008, întreaga povară a crizei a fost şi va fi aruncată în exclusivitate pe umerii celor mulţi, că noi vom fi victimele, pe mai departe, ale crizei;
– Politica de austeritate, impusă pe căi şi cu mijloace anticonstituţionale, tăindu-se salariile bugetarilor, reducându-se pensiile şi diversele forme de ajutoare sociale acordate unor milioane şi milioane de oameni pe motiv că atât poate suporta societatea, nu reprezintă decât expresia fiinţării unui regim profund antipopular, aservit întru totul intereselor marelui capital naţional dar mai ales transnaţional. De aceea, acesta poate şi trebuie să fie combătut cu cele mai diverse mijloace democratice.
– Politica economică şi socială a regimului Băsescu-Boc- Marko Bela îşi intensifică/accentuează caracterul ei profund antipopular, conferind noi dimensiuni genocidului antiromânesc posdecembrist sub „protecţia” conferită de Fondul Monetar Internaţional, devenit pentru noi, românii, cel mai păgubos partener şi, de fapt, adevăratul administrator al economiei naţionale, supusă unei spolieri ce aduce aminte de regimul turco-fanariot din secxolul al XVIII-lea şi primele două decenii ale secolului al XIX-lea.
Din intenţiile deja anunţate ale acestei politici economice şi sociale sunt de menţionat: liberalizarea, chiar la cererea expresă a FMI, a preţurilor la energie şi gaze naturale ceea ce va echivala cu o imensă explozie a preţurilor la cele mai multe produse şi servicii, începând chiar din aceste zile.
În al doilea rând, amintim de povara, deja foarte grea, a politicii fiscale şi care urmează să devină şi mai apăsătoare prin introducerea de noi impozite directe dar şi prin imaginarea de alte impozite indirecte alături de menţinerea unora dintre cele existente precum taxa pe valoarea adăugată de 24%, ori sporirea diverselor accize precum cele asupra tutunului, carburanţilor ş.a.m.d.
Incapabil să gestioneze zona din economie a regiilor autonome, regimul Băsescu-Boc-Marko Bela caută să continue acţiunea de privatizare a ceea ce mai reprezintă proprietatea de stat cum ar fi CEC Bank, obiective din domeniul energiei sau al mineritului (Roşia Montană), al transportului (R.A. CFR Marfă) etc. Iar privatizările vizate evident că nu vor putea fi favorabile poporului român, nici ca preţ, nici ca gestiune economică ulterioară. Vor avea de câştigat fie cei care compun clientela politică a partidelor aflate la guvernare, fie aşa-zişi investitori strategici din afara ţării. Noi, în lumina unor asemenea elemente de pseudo-politică economică, de jaf, ca în expresia populară, la drumul mare, de continuare şi mai aberantă a politicilor postdecembriste de deposedare a poporului român de ceea ce poartă generic denumirea de avuţie naţională, nu putem decât să protestăm cu toată puterea; să acuzăm această componentă, nu doar profund antipopulară ci şi pronunţat antinaţională, a politicilor economice ale actualului regim, să invităm la proteste colective, la acţiuni organizate menite a conduce la răsturnarea acestuia.
Iar acest apel al nostru credem că este cu atât mai îndreptăţit, cu cât regimul politic Băsescu-Boc-Marko Bela are multe alte intenţii de aşa zisă reformă, lovind necruţător în cuceriri anterioare ale românilor, unele aşa cum am menţionat deja, mai datând încă din anii socialismului.
Ne referim, întâi de toate, la domeniul educaţiei, al învţământului şi cercetării unde aplicarea Legii Funeriu, chiar din aceste zile, exclude din învăţământul superior de stat circa 7000 de cadre didactice, profesori şi conferenţiari universitari provocând un adevărat haos. Tot aici, un câştig real, postdecembrist, ca autonomia preuniversitară este practic anulat. Sunt desfiinţate numeroase şcoli în învăţământul preuniversitar primar şi gimnazial. Vor spori şi taxele în domeniu. Abandonul şcolar se amplifică, studiile nefinalizate prin nesusţinerea şi a bacalaureatului (50% deja) vor face ca asimilarea forţei de muncă în economie să fie tot mai dificilă. Cât priveşte cercetarea ştiinţifică, aceasta este în cădere liberă, pe mai departe acutizându-se deteriorarea relaţiei dintre cunoaştere şi tehnologie, cu repercursiuni dintre cele mai grele pentru cursul ulterior al dezvoltării economiei româneşti, al competitivităţii ei pe piaţa economică naţională şi internaţională.
Un alt domeniu al vieţii noastre sociale, grav afectat de-a lungul regimurilor postdecembriste şi mai ales în aceste zile, este sănătatea. Şi aici aşa-zisa reformă preconizată de regimul Băsescu-Boc-Marko Bela pune în evidenţă un profund caracter antipopular o dată cu desfiinţarea a peste 6000 de posturi şi, implicit, a câteva sute de unităţi spitaliceşti, transformabile, chipurile, în azile pentru bătrâni; cu deteriorarea extrem de gravă a calităţii actului medical fie din cauza lipsurilor de aparatură medicală modernă şi chiar cele mai elementare materiale sanitare (feşe, vată, seringi etc.) pe care pacienţii se văd obligaţi să şi le procure singuri, pe reducerea masivă a reţetelor compensate; pe împovărarea cu servicii suplimentare a medicilor etc. Iar dacă mai adăugăm şi fenomenul emigrării masive a personalului medical precum asistentele sanitare, de lipsa cărora întregul sistem medical a ajuns într-o suferinţă foarte gravă, şi chiar a medicilor, a unora dintre cei mai recunoscuţi specialişti, atunci imaginea dezastrului naţional din sănătate este cum nu se poate mai sumbră. Putem conchide că în domeniile educaţiei, cercetării ştiinţifice şi sănătăţii la care putem adăuga şi pe cel al culturii, actualul regim reuşeşte a desăvârşi efectiv strategia postdecembristă de distrugere a lor, anihilând, astfel, resorturi mai profunde ale afirmării românilor ca naţiune. Un motiv dintre cele mai puternice ca noi ca partid autentic de stânga să ne organizăm mult mai temeinic, să ne diversificăm formele şi mijloacele de acţiune pentru a ne opune eficient unui regim cu adevărat criminal în raport cu marea majoritate a celor guvernaţi; să creem din actualele noastre structuri organizatorice adevăraţi magneţi de atracţie pentru oamenii ajunşi în situaţii vecine cu disperarea şi care aparţin celor mai diverse categorii sociale.
E nevoie să ne angajăm, organizându-ne cât mai riguros posibil, desfăşurând o cât mai susţinută activitate ideologică şi politică, axată în prezent pe lupta pentru apărarea intereselor multiple şi diverse, sociale şi naţionale, ale românilor ajunşi în marea lor majoritate (80%-90%) în sapă de lemn. Iar această angajare o putem face chiar mergând alături şi de alte forţe politice, pentru a se putea obţine înlăturarea actualului regim. Şi aceasta cu atât mai mult cu cât la rândul său regimul Băsescu-Boc- Marko Bela, cu siguranţă că este măcinat de o criză profundă. O criză cu multiple componente, o criză alimentată copios întâi de toate de numeroasele derapaje anticonstituţionale ce au avut loc şi continuă să fie practicate cu dezinvoltură. Nu mai puţin de 13 acte normative foarte importante purtând iniţiativa guvernamentală au fost anulate de Curtea Constiuţională; alte acte au trecut de această instituţie numai ca urmare a unor puternice presiuni venite din partea potentaţilor regimului, cu precădere a Palatului Cotroceni, între care şi Legea educaţiei naţionale.
Simptomatică pentru profunzimea crizei care a cuprins regimul pedelisto-udemerist este multitudinea formelor de autoritarism prin care se exprimă puterea executivă, îndeosebi preşedintele ţării care şi-a subordonat nu doar Guvernul dar şi Justiţia şi chiar legislativul, unde majoritatea, constituită artificial prin denaturarea grosolană a rezultatelor alegerilor generale din 2008, a se vedea apariţia grupurilor parlamentare ale UNPR, partid inexistent în amintitul scrutin electoral, adoptă la ordin tot ceea ce-şi doreşte Puterea, în timp ce opoziţia parlamentară a fost redusă la o funcţie realmente decorativă.
În sfârşit, mai menţionăm o componentă a crizei actualului regim care s-ar putea dovedi, în cele din urmă, a contribui substanţial la prăbuşirea acestuia: demolarea, şi din consideraţii de ordin personal ale Preşedintelui Traian Băsescu, a unor structuri de putere cum sunt Armata şi Ministerul Administraţiei şi Internelor. Ieşirea în stradă a rezerviştilor (militari, poliţişti, foşti ofiţei ai serviciilor secrete etc.), măsurile cu caracter punitiv mai ales la adresa Ministerului Administraţiei şi Internelor nu pot decât să ateste existenţa unei crize reale şi profunde ce afectează structural regimul Băsescu-Boc-Marko Bela.
În sfârşit, România, sub preşedinţia marca Traian Băsescu, a reuşit să atingă o performanţă „istorică” într-un domeniu care altă dată genera motive reale de mândrie naţională: politica externă. Aici, în palierul relaţiilor externe, domeniu prin excelenţă de exercitare a atribuţiilor prezidenţiale, România a fost adusă într-o izolare fără precedent. Bucureştii nu mai au nimic atractiv din punct de vedere diplomatic; pe Aeroportul Henry Coandă n-au mai coborât, de la Summit-ul NATO desfăşurat la Bucureşti, trei personalităţi de marcă. Diplomaţia românească, fie şi la nivelul ministrului Afacerilor Externe, nu se mai poate implica în nici o chestiune de interes pentru comunitatea internaţională, fie ea cât de modestă, capul statului fiind realmente „sărac cu duhul” şi ca atare evitat la vedere chiar de partenerii din UE sau NATO. Vocea României nu se mai aude în nici o instituţie internaţională la care este totuşi parte sau reuniune internaţională. Preşedintelui ţării i-au rămas doar unele ameninţări exprimate grobian ca în situaţia amânării admiterii noastre în spaţiul Schengen. Pagubele provocate naţiunii române în planul relaţiilor internaţionale ale ţării de către actualul regim sunt enorme. Recuperarea a ceea ce decurge ca pierderi nu doar în raport cu demnitatea naţională, dar mai ales în planul relaţiilor economice ale ţării va fi un scop extrem de greu de atins iar eforturile subsumate acestui ţel cu greu de cuantificat. Pentru noi, Partidul Alianţa Socialistă, trebuie să fie un obiectiv esenţial pe care să-l urmărim, căutând, pentru aceasta, cele mai potrivite căi şi mijloace de acţiune.
În lumina celor de mai sus, vă propunem, pentru perioada imediat următoare, să avem în vedere şi să ne concentrăm toate eforturile, toată forţa de angajare politică a Partidului, urmărind unele obiective esenţiale: ce vă vor fi prezentate prin câteva proiecte de moţiuni şi, îndeosebi, printr-un proiect politic al socialiştilor şi comuniştilor români, la care, avem convingerea deplină, se vor adăuga propunerile dumneavoastră ca reprezentanţi ai filialelor partidului. Eu în numele Biroului Executiv Central, vă mulţumesc anticipat.