• 15/11/2025 9:05 am

PARTIDUL SOCIALIST ROMÂN

Membru fondator al Alianței Politice ROMÂNIA SOCIALISTĂ

Excelenței  Sale, Tovarășului Han Chunlin

Bypas-admin

sept. 26, 2024

 Ambasador al  Republicii Populare Chineze în România

Cu ocazia ZILEI MONDIALE A PĂCII, 21 septembrie 2024, vă rugăm să aveți amabilitatea de a transmite Tovarășului XI JINPING, președintele REPUBLICII POPULARE CHINEZE și Secretarul general al PARTIDULUI COMUNIST CHINEZ, sincerele felicitări ale membrilor și simpatizanților Partidului Socialist Român pentru toate realizările Poporului Chinez, obținute atât în plan național, cât și mondial.

          PARTIDUL SOCIALIST ROMÂN are numai cuvinte de apreciere la adresa politicii PARTIDULUI COMUNIST al REPUBLICII POPULARE CHINEZE și a Excelenței Sale, Tovarășului XI JINPING pentru modul în care promovează politica de PACE în lume.

          PARTIDUL SOCIALIST ROMÂN consideră că această zi este încă un prilej de a ne uni forțele și de a milita pentru pace și pentru oprirea războaielor în lume care nu pot aduce decât foarte mult rău întregii umanități, dacă nu chiar distrugerea ei.

          Având convingerea că PARTIDUL COMUNIST CHINEZ militează necontenit pentru salvgardarea păcii în lume și pentru promovarea relațiilor reciproc avantajoase între toate popoarele lumii, ne face o deosebită plăcere să transmitem Excelenței Voastre, Stimate Tovarășe Han Chunlin, felicitările noastre sincere pentru tot ceea ce întreprindeți în România în vederea dezvoltării bunelor relații dintre poporul român și țara dumneavoastră prietenă. 

          Cu deosebită stimă și considerație,

Președinte,

Constantin ROTARU

București, 17.09.2024



Adresa de email nu va fi divulgată nimănui, niciodată. O vom folosi numai pentru a vă transmite comunicate oficiale ale partidului și alte informații de interes pentru membrii și simpatizanții noștri.