În perioada 1-3 iulie a avut loc la Dortmund festivalul revistei Unsere Zeit (adică, pe românește, Timpul Nostru, vezi http://www.unsere-zeit.de/). Festivalul a avut loc într/un parc de lîngă Dortmund, numit Wischlingen. Deja festivalul a intrat în tradiție – se desfășoară din doi în doi ani din 1974, organizat fiind de revista Unsere Zeit (redactor șef Nina Hager) și de Partidul Comunist German DKP (președinte Patrick Kobele). Cel care răspunde de activitatea internatională a partidului este un om minunat, Gunther Pohl. DKP este urmașul partidului communist istoric, interzis în 1956, după contrarevoluția din Ungaria și reînființat în 1968. Este acum un partid nu mare, dar cu tradiții și cu o istorie complicată ( https://de.wikipedia.org/wiki/Deutsche_Kommunistische_Partei )
Am fost trimis din partea Partidului Socialist Român ca observator (Internationaler Gast). Nu mai fusesem niciodată la un asemenea eveniment și pot să spun că am fost impresionat. Am ajuns acolo în toiul pregătirilor. Se montau corturi, se scriau afișe. Totul prin muncă voluntară – ei îi ziceau subotnik, la fel ca în rusește.
În ciuda vremii cîinoase (a plouat în fiecare zi și sîmbătă 2 iunie a fost și foarte frig , 12-18 grade) au participat vreo 20000 de persoane.
Imaginați-vă un parc mai mare ca Herăstrăul unde există un pavilion central acoperit. Acolo este și o scenă unde o trupă de actori a interpretat piese de Bertold Brecht. Tot acolo au venit multe edituri de stînga (!) și zeci de anticari care au prezentat mii de cărți comuniste și socialiste. Prețurile nu erau prea mari : 5-10 euro.
Apoi mai erau și patru scene semideschise unde au venit diverse trupe care au cîntat cîntece revoluționare și nu numai: irlandezi, americani, turci (grupul Yorum este celebru, cautați-l pe youtube), cubanezi, olandezi și nemți. Redska, Esther Bejarano, 44 Leningrad au fost cei mai căutați.
Pe lîngă cele 14 corturi mari erau o droaie de tarabe care vindeau băuturi (Cuba Libre!) cafea, ceai, mîncare. Pînă și o organizație a țiganilor avea o tarabă cu șliboviță, mititei și alte chestii. Erau din fosta Iugoslavie, dar pricepeau limba romani.
Au fost reprezentanți de la vreo 30 de partidelor comuniste sau de stînga din Germania și din alte țări. Inclusiv Die Linke, care a apărut în RDG după desființarea fostului partid de guvernămînt PSUG, transformat în 1990 în Partidul Socialismului Democratic (PDS) sub conducerea lui Gysi și care și-a schimbat numele în Die Linke în anul 2005, după unificarea cu o altă formațiune mică de stînga. Am spus ”inclusiv” deoarece relațiile dintre DKP (cu scor electoral 0,3%) și Die Linke (9%) nu sunt chiar cele mai cordiale. Și nici între Unzere Zeit și oficiosul lor, Neues Deutschland.
Apoi au mai fost ambasadorii Cubei, Vietnamului, Laosului. Vedetele erau, desigur, partidele comuniste puternice: AKEL, Cehia, Grecia, Portugalia. M-am simțit între tovarăși.
În discuțiile avute cu reprezentanți ai diferitelor formațiuni de stînga (mai précis cu AKEL, KKE, PC din Irlanda de Nord, Belgia, Danemarca, Irlanda, Turcia, Siria, Irak și Palestina) am prezentat și eu situația stîngii de la noi cam așa: situația nu este una foarte bună. Propaganda burgheză spune despre PSD că ar fi de stînga, ceea este complet fals cîtă vreme ei au participat la marea privatizare (jaful secolului) și acceptă impozit cu cotă unică (flat tax, cum i se mai zice). În zona stîngii autentice sunt cîteva formațiuni – mai précis 4 – iar PSR crede că unificarea lor este o sarcină istorică. Sigur că le-am transmis salutări și urări de succes din partea conducerii partidului și a tovarășului Constantin Rotaru personal.
Subiectul la ordinea zilei era Brexitul. Poziția partidelor comuniste era pentru ieșirea din UE (adică ieșirea dinspre stînga, Lexit). Le-am spus că poziția noastră este că milităm împotriva acestei UE, dar că dorim o UE corectată în folosul statelor sărace, care să aibă nu numai dreptul, dar și datoria de a-și ajuta firmele din proprietatea publică. Altfel nu vedem cum s-ar putea ieși din subdezbvoltare, în logica neoliberală – stat slab care trăiește din taxe. Și am vrea ca din această UE să facă parte și Rusia și Belarus. Vrem desființarea NATO și înlocuirea acestei asociații agresive – principala amenințare la adresa păcii – cu o armată europeană. Doar astfel se va putea asigura securitatea Europei.
Au fost mai multe acțiuni de solidaritate.
Una din ele a fost cu Partidul Comunist Polonez, supus unei campanii de intimidare. Reprezentanta lui, Beata Karon ne-a informat despre faptul că a avut loc un proces împotriva a 4 conducători comuniști, redactori ai revistei lor, Brzask ( Aurora) sub acuzația de propagandă totalitară. Doi au fost condamnați la amendă penală (200 și 400 de euro) iar doi (printre care și ea) la 9 luni de privare de libertate și muncă în folosul comunității. În august se va judeca recursul. Acuzația a fost că ar fi încălcat art 256 din codul penal care are următoarea formulare ”Cine promovează în public un system fascist sau totalitar sau incită la ură pe motive de diferențe naționale, etnice, rasiale sau religioase este pasibil de amendă penală și închisoare pînă la doi ani ”. Aberație! La fel cum a fost folosită la noi Legea Siguranței Naționale în perioada 1994 – 2015 pentru a ne interzice denumirea de comuniști! La început au vrut să îi condamne pentru că la manifestația de 1 m ai au avut steaguri roșii cu secera și ciocanul, folosind o lege care interzice simbolurile comuniste. Numai că legea în cauză fusese deja abrogată de Curtea Constituțională îm 19 iulie 2011 deoarece contravenea principiului libertății de opinie.
De fapt, povestea a început cu o pîră din 2013 a unui deputat al partidului (pe atunci în opoziție, acum la putere) PiS, un oarecare Bartosz Kownacki. Procurorul de atunci a refuzat să o ia în seamă. Numai că acum, acest Kownacki este ministru adjunct la apărare și a revenit cu o a doua plîngere, împreună cu niște veterani. Era în joc ambiția acestui individ. Și acum le-a ieșit motivația tribunalului a fost că articolele din Brzask susțin ”sistemul communist și Marxism – leninismul, ceea ce contravene blab la bla” . În schimb, organizațiile neofasciste își fac de cap sub privirile binevoitoare ale autorităților – de exemplu defilează și promit ”soluția finală” pentru dușmani…
A doua acțiune a fost inițiată de o numeroasă delegație de la PCF – Partidul Comunist Francez și se referea la o campanie pentru eliberarea din închisoare a militantului communist din Liban George Abdallah. El a fost condamnat la închisoare pe viață în 1984 pentru uciderea unui ofițer American, dar probele aduse nu sunt concludente. Are deja 32 de ani de închisoare la activ (mai mult ca Nelson Mandela) și, ce i-a scandalizat pe comuniștii francezi este că deși mai mulți judecători au dispus eliberarea lui, ea a fost refuzată la insistența ambasadorilor SUA și a Israelului. Vezi
https://en.wikipedia.org/wiki/Georges_Ibrahim_Abdallah. Asta mi-a adus aminte de un alt deținut celebru, Mumia Abu Jamal, pentru care se făcea campanie acum 22 de ani, pe cînd eram în SUA
(https://en.wikipedia.org/wiki/Mumia_Abu-Jamal#Popular_support_and_opposition)
Ambii au fost făcuți cetățeni de onoare în diferite orașe. Georges Abdallah este cetățean de onoare în Bagnolet..
Mă întreb: oare nu am putea încerca și noi ceva acțiuni similare, desigur la un nivel mai modest? Pe ei i-a costat 200 000 de euro, dar mi-au zis că de regulă își scot banii vînzînd insigne (10 euro bucata, dacă nu o iei se uită urît la tine: ce dracu cauți pe aici?) steaguri, T-shirturi cu secera și ciocanul și alte simboluri comuniste. Și membrii DKP – atîția cît sunt, vreo 2000 – chiar cotizează.